Mărturia unei foste penticostale revenite la Biserica cea Una: „La ortodocși este chiar credință adevărată!”

Simona B., din județul Suceava, s-a născut într-o familie de penticostali. De mică, ea s-a simțit, totuși, atrasă spre Ortodoxie. În cele din urmă, s-a botezat în dreapta credință, iar la scurt timp a primit și Taina Cununiei. Acum este mama a cinci copii frumoși. Doamna Simona a acceptat să ne prezinte câteva episoade din istoria convertirii sale.

De la ce vârstă ați simțit o atracție față de credința ortodoxă?

De când eram în școala generală. Îmi plăcea cum preda profesorul de religie de la ortodocși și mergeam la el, la ore. Când venea preotul cu Iordanul pe la vecini, fugeam de acasă și voiam să mă stropească și pe mine cu agheasmă. Aveam și eu acasă mere sau pere, dar voiam să mănânc fructe stropite cu apă sfințită. La înmormântări, nu mai vorbesc. Mă scăpau părinții de acasă și fugeam pe la babe, pe la moși, pe la vecini. Când mă întorceam, de multe ori părinții mă băteau, dar eu tot plecam.Când mergeam la ortodocși, simțeam o mare pace în suflet.

Știu că ați făcut parte dintr-o familie numeroasă. Ați avut o copilărie grea, trăită în lipsuri?

Nici vorbă. Am fost doisprezece copii acasă, însă la penticostali vin multe ajutoare. Dacă o familie avea cel puțin 4–5 copii, începeau să vină ajutoarele. Cred că și acum este la fel, fiindcă văd tot felul de TIR-uri cu ajutoare pe la sectanți. Cât timp noi am fost la școală și în liceu, o dată sau de două ori pe lună, ni se trimitea un plic cu bani direct din America. Tot la noi acasă se trimiteau lunar, din Statele Unite, pachete pentru vreo treizeci de familii. Erau alimente, pături, haine… Pe lângă noi erau familii de penticostali care aveau și mai mult de doisprezece copii. Ar trebui și noi, ortodocșii, chiar dacă nu avem ajutoare din America, să lăsăm să vină pe lume mai mulți copii. Să nu ne mai facem atâtea calcule cum ne vom descurca. Ne va ajuta Dumnezeu!

Din ce mi-ați spus, îmi dau și mai bine seama că unii părăsesc Ortodoxia pentru anumite avantaje materiale. Pur și simplu își vând credința pe bani…

Lumea este necăjită și se duc la ei pentru bani cei care au o credință căldicică. Este bun așa? Ei fac acum o Casă de adunare uriașă în Vicov, chiar lângă liceul de acolo. Ei spun că va fi cea mai mare Casă de adunare penticostală din România și, poate, chiar din Europa. Le trebuie acum mulți adepți ca să poată să umple sala de rugăciune. Am o verișoară, ortodoxă, în Vicov și îmi spunea cum umblă sectanții și oferă câte patru-cinci mii de euro pentru familia care trece la penticostali. Numai să nu spui că ți-au dat bani. Primii care s-au înfipt au fost țiganii.

Înseamnă că, acum, fiind ortodoxă, vă descurcați mai greu din punct de vedere material.

Da, este mai greu. Însă nu am avut nicio clipă mustrări de conștiință că am venit la ortodocși. Într-adevăr, la ortodocși se muncește mult mai mult, nu se compară cu traiul pe vătrai de la penticostali. Pe mine m-a ajutat foarte mult să rămân pe calea Bisericii, indiferent de greutăți, și faptul că Dorin, soțul meu, este credincios; părinții și frații lui se spovedesc și ei. Dacă nu aș fi ajuns într-o familie credincioasă, poate că aș fi rămas așa, nici ortodoxă, nici sectară.

Vă rugăm să ne spuneți cum ați ajuns la botezul ortodox.

La penticostali botezul este după 18 ani. Eu nu eram hotărâtă să mă botez la ei. Nu simțeam nicio atracție pentru asta. Încă din liceu vorbeam cu Dorin. Vreo opt ani am vorbit, până ce ne-am cununat. Eu așa mă rugam: „Doamne, dacă Dorin este pentru mine, să nu ne despărțim! Dacă nu-i, atunci să nu mai vină pe la mine!”. El cunoștea și alte fete, dar, totuși, venea acasă la mine, ca să ne mai vedem. Toată familia mea era contra lui. La început nu voiau să-l lase nici măcar în curte.

Deși nu eram încă trecută la ortodocși, am fost odată cu Dorin la Mănăstirea Putna. N-am înțeles nimic din ce cântau călugării. Mi se părea că vorbeau într-o altă limbă. Dar era ceva care mă atrăgea la slujbele din mănăstire. Și înainte de a-l cunoaște pe Dorin, eu îmi doream să fiu ortodoxă, dar nu credeam că se poate.

Mai cunoașteți și alte cazuri de penticostali care vor să treacă la Ortodoxie?

Sunt destui penticostali care ar vrea să treacă la ortodocși, dar nu au curajul să facă pasul acesta. Se gândesc ce vor zice neamurile, vecinii, pastorul, cei din Adunare. Se gândesc cum se vor descurca fără niciun ajutor de la rude. Eu tare i-am deranjat pe sectari că am trecut la ortodocși. M-au amenințat și cu bătaia. Nu le-am spus că mă voi boteza. Le-am dat o mare lovitură cu botezul.

Ce ați simțit după ce v-ați botezat?

După botez am simțit că am renăscut, eram foarte bucuroasă, era ceva cu totul nou pentru mine. Simțeam că m-am eliberat, că am scăpat de influența dracilor. Eu cred că demonul le dă uneori putere în cuvânt sectarilor, ca să-i păcălească pe ortodocși. Sunt foarte tari în a-i vrăji cu multe cuvinte pe oamenii neștiutori. Penticostalii lucrează uneori cu dracii, fără să-și dea seama. Ei spun că se coboară Duhul Sfânt la adunările lor și, de aceea, încep să vorbească în limbi. Eu cred că cei mai mulți dintre ei joacă teatru, ori coboară diavolul și ei cred că este Duhul Sfânt.

Cum v-ați descurcat după botez cu cei din familie?

Cea mai grea perioadă din viața mea au fost cele patru luni dintre botez și nuntă. După botez, m-am mutat la bunici. Și ei erau penticostali, dar erau mai deschiși față de ortodocși, mai înțelegători, mai comunicativi cu toată lumea. În aceste patru luni au venit încontinuu la mine cei de la Adunare. Au încercat să mă întoarcă din drum și cu vorba bună, și cu amenințări. Toți erau împotriva mea. Frații mei îmi spuneau că nu mă mai recunosc, se întrebau ce-i cu mine. Eu le spuneam că merg înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu. Mi-au zis că fac o mare greșeală și că îi fac de rușine. Pastorul i-a amenințat pe părinții mei că nu o să-i mai îngroape și că o să-i dea afară din Adunare. Îmi spuneau să-mi dau jos crucea de la gât. Ziceau că o să-mi găsesc un băiat sectar, că nu o să rămân nemăritată. Nu mi-a fost deloc ușor să-i înfrunt pe toți. M-a întărit Dumnezeu. Dorin a fost tot timpul lângă mine.

Ce l-ați sfătui pe un penticostal să facă, pentru a-și da seama unde este adevărul de credință?

Să meargă să vorbească cu un preot ca să-l învețe ce-i trebuie pentru mântuire. Doar la ortodocși există harul preoției, moștenit de la Mântuitorul și de la Sfinții Apostoli. Să vină la biserică și să vadă adevărata credință. Este o diferență foarte mare față de rugăciunile de la sectari, o diferență pe care nu o poți explica în cuvinte. Se simte cum plutește harul la slujbele ortodoxe. Sau la spovedit, tot la fel simți. Când ies de la spovedanie, nu știu în ce parte să o iau de bucurie, atât de puternică este această Sfântă Taină. La ortodocși este chiar credința adevărată. De aceea trec la Ortodoxie atâția oameni pregătiți, din întreaga lume.

Ați făcut parte din comunitatea penticostală timp de peste douăzeci de ani, iar acum sunteți, de peste zece ani, un mădular viu al Bisericii Ortodoxe. Din experiența dumneavoastră, care este diferența dintre Ortodoxie și penticostalism?

La Adunările penticostale este ca la circ, ca la teatru. Deși am mers pe la adunările lor, nu am simțit că Dumnezeu este prezent acolo. La un moment dat, în timpul rugăciunii în comun, toți ne ridicam mâinile și fiecare răcnea la Dumnezeu, își spunea păcatele cu voce tare… Nu se mai înțelegea nimic, era o hărmălaie de nedescris. La slujbele ortodoxe este o ordine, este ceva tainic, sufletul simte că a ajuns acasă. La rugăciunile de la sectanți eu nu am simțit nimic. Am fost și pe la baptiști, și pe la adventiști, fiindcă aveam prietene pe acolo. Nu se compară cu frumusețea care există la Sfânta Liturghie de la ortodocși, mai ales în noaptea de Paști.

V-au mărturisit și alți penticostali că au simțit puterea slujbelor ortodoxe?

Eu cunosc sectanți care merg, pe ascuns, la Mănăstirea Putna, de Înviere. Vor să simtă și ei bucuria Învierii, care la ei nu există. Le place și lor, dar nu s-ar da la ortodocși. Chiar i-am auzit pe unii cum ziceau că au fost la Ierusalim, de Paști, într-un grup în care erau și ortodocși, și sectanți. Penticostalii erau supărați și se întrebau: „De ce s-au aprins lumânările doar la ortodocși, iar la noi nu s-au aprins?” Eu nu înțeleg cum nu-și dau seama oamenii că Ortodoxia este adevărata credință? Din moment ce Lumina Sfântă, de sute de ani, apare numai când slujesc ortodocșii la Sfântul Mormânt, ce alte dovezi mai așteptăm?

La penticostali nu există aproape deloc posturi. Ei mănâncă tot felul de preparate din carne, până în ziua de Paști. Și atunci ce bucurie să mai simți de Înviere? La penticostali există un fel de post negru, joia și duminica. Fiecare ține postul până la ce oră vrea, apoi se mănâncă de dulce.

Ce alte diferențe ați mai observat?

O altă diferență ar fi cum ne prinde momentul morții. La ortodocși ne spovedim, ne împărtășim cu Sfintele Taine, plecăm pregătiți și întăriți în cealaltă viață. La sectanți, dacă la ei nu există harul preoției și nu are cine să le facă dezlegări de păcate, oamenii mor cu toate păcatele adunate în suflet într-o viață. Cunosc un caz cu un penticostal care făcuse mari păcate în viața lui, păcate pe care le știau mai mulți oameni. El fusese născut ortodox, dar a fost înșelat de sectanți. La bătrânețe nu a vrut să revină în Biserică, deși fata lui era ortodoxă și a tot încercat să-l convingă că se pierde. Într-o dimineață, l-au găsit mort în curte, dezbrăcat de toate hainele și plin de vânătăi. Erau numai cioburi pe jos. Îl scoseseră dracii prin geam. El era bătrân și bolnav, nu se mai putea scula din pat. Nu avea decât fata lui cheia de la casă. Ea fusese plecată și totul era încuiat. Nu intrase nimeni. Moșul îi tot spunea fetei, de câteva zile, că vin niște oameni întunecați și-l bat aproape noapte de noapte.

Culmea este că sectanții sunt siguri că se vor mântui.

Daaa… Ei spun că, dacă te-ai botezat la penticostali și mergi la Adunare, dacă ridici mâinile la rugăciunile lor (și, eventual, ai o față cât mai miloagă), ai să te mântui, indiferent de ce păcate faci. Unii dintre ei, care se dădeau mari credincioși, trăiau pe ascuns în păcate foarte urâte, dar erau siguri de mântuire.

Poate doriți să mai adăugați un cuvânt de încheiere…

Să știți că la ortodocși există mai multă comuniune, mai multă dragoste. În Biserică preotul vorbește cu tine, se interesează ce probleme ai… La penticostali, din ce am văzut eu, nu prea este așa. La început, am crezut că cei din Biserică se purtau cu mine mai frumos întrucât venisem de la sectari. După aceea, mi-am dat seama că, în parohie, chiar eram într-o familie. Asta m-a ajutat foarte mult. La ortodocși este o căldură sufletească în Biserică, este prezent cu adevărat Duhul Sfânt!

Vă mulțumim.

Și eu vă mulțumesc. M-aș bucura dacă cele pe care vi le-am povestit ar ajuta măcar un suflet rătăcit ca să-și dea seama că adevărul mântuitor este doar în Ortodoxie.

A consemnat Ionuț Schipor

Marturie din sectiunea de comentarii a articolului de mai sus

Timp de patru ani, în anii studenției, între 2008 și 2012, am fost și eu păcălită de sectari. Punctul culminant al ieșirii mele din această adâncă înșelare a fost marcat de participarea, în urma rugăminții unei cunoștințe, la o Adunare a penticostalilor. Nu pășisem bine în incintă, că deja mă întrebam „Ce caut aici?”.

După predica pastorului, am fost invitată de această cunoștință în casa unui localnic, pentru a ne ruga împreună cu alți câțiva membri ai Adunării, alături de pastorul lor și de un altul venit din alt oraș. Am dat curs acestei rugăminți, deși în sinea mea îmi venea să alerg mâncând pământul. Ajunși acolo, am ocupat fiecare un loc, poziția adoptată fiind în genunchi, cu spatele la ceilalți, rezemându-ne cu mâinile de scaunele din fața noastră. Au început să se roage pe rând, la început pe un ton normal, ca mai apoi, treptat, aceste rugăciuni să se transforme în niște urlete amestecate cu gemete. Avea loc o schimbare a timbrului normal al vocii, cu o creștere substanțială a decibelilor, locul cuvintelor fiind luat de niște articulări ce nu semnificau nimic, era ceva total indescifrabil.

Ce am trăit atunci nu poate fi explicat celorlalți. Numai eu știu cum am privit pe sub mână, simțind curenții de aer provocați de mișcările din spatele meu, voind să văd ce se întâmplă, ca, mai apoi, în urma a ceea ce am văzut, să mă cuprindă o și mai mare groază. Cei care erau în cameră se ridicaseră, având un comportament absolut înfricoșător: unii parcă mimau accesele epileptice, alții, fiind în picioare, se mișcau într-un mod de parcă ar fi pierdut total controlul asupra corpurilor lor. Îngrozitor. Înspăimântător. Am închis ochii într-o secundă, rugându-mă să se termine mai repede. Trăiam un coșmar din care vroiam să mă trezesc. E inutil, cred, să menționez că tot ce s-a petrecut acolo a fost o petrecere a duhurilor necurate, o batjocură în care dracii râdeau literalmente de noi. Atunci am decis că locul meu nu este la sectari.

Georgiana Costiuc, Suceava

din Revista Man. Putna, Cuvinte către tineri (2016)