Mărturii despre Părintele Arsenie Boca/Pr.Ioan Sofonea: Părintele Arsenie nu dădea canon multe rugăciuni sau metanii, canonul său era să nu mai faci păcatele

Preotul Ioan Sofonea l-a întâlnit pentru prima dată pe părintele Arsenie la vârsta de 10 ani și a ajuns să fie timp de 5 ani ucenicul său, la Mânăstirea Sâmbăta. Născut în anul 1928, a copilărit în comuna Drăguș, la numai câțiva kilometri de mânăstirea Constantin Brâncoveanu, de la Sâmbăta.

Din 1940, de la deschiderea mânăstirii, merge periodic la mânăstire, duminica și de sărbători, alături de părinții și ceilalți 4 frați ai săi. În anul 1943, părintele Arsenie i-a remarcat talentul muzical și l-a trimis la Școala de Cântăreți „Dimitrie Cunțan” de la Sibiu, pentru a se specializa în muzică bisericească. După absolvirea școlii, în 1946, va fi cântăreț în strană la mânăstirea de la Sâmbăta și va deveni frate de mânăstire. De altfel, în anul 1950, intră în monahism, sub numele de călugărul Ieronim. În anul 1959 însă, pe când era student în ultimul an la Facultatea de Teologie din Sibiu, este silit să părăsească mânăstirea, din cauza decretului 410, când mii de călugări și călugărițe au fost alungați din monahism. I se dă voie totuși să termine facultatea, iar mitropolitul Nicolae Colan îl sfătuiește să se căsătorească și să devină preot la o parohie. Astfel, se va căsători cu Aurelia, sora unui coleg de facultate și va fi repartizat la parohia Ercea Poarta, lângă Reghin. După 2 ani, se va muta la Vânători, în apropiere de Sighișoara, localitate unde va fi preot timp de 33 de ani. După pensionare, în anul 1955, la chemarea părintelui Răduleț, continuă și astăzi să slujească la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe strada Gheorghe Dima. Spune că ceea ce l-a impresionat cel mai mult la părintele Arsenie a fost marea sa iubire față de oameni și puterea pe care a avut-o de a-i apropia pe români de Dumnezeu.

Veniți toți de la orașe să vă spovediți și să vă împărtășiți, că pe voi vă paște o mare primejdie

Perioada în care tânărul ucenic s-a aflat la Sâmbăta, în preajma părintelui Arsenie Boca, și-a pus amprenta asupra întregii sale vieți. Acele vremuri au avut o mare încărcătură spirituală și duhovnicească, fiind perioada celui de-al doilea război mondial. Oamenii erau în mari tulburări sufletești, iar întărirea le venea prin credință. Mulți alergau la mânăstirea Sâmbăta, unde se spovedeau, se împărtășeau și luau puterea de a merge mai departe și a face față greutăților. Părintele Arsenie nu îi împărtășea însă pe toți, din cauza păcatelor. Preotul Sofonea își amintește că la un moment dat unii oameni erau dezamăgiți, pentru că unora le dădea mâna, iar altora nu, atunci când plecau de la mânăstire. Văzându-i supărați, părintele Arsenie le-a spus să nu se întristeze, pentru că va avea ocazia să îi mai întâlnească și în alte dăți, în schimb, cei cărora le dădea mâna, vor pieri în război. Părintele simțea că în pericol sunt îndeosebi cei din orașe.

„Avea duhul cunoașterii, dar nu se arăta, nu făcea din asta un motiv de laudă. Le spunea oamenilor doar ceea ce aveau nevoie pentru folosul duhovnicesc. Le dădea sfatul să lupte pentru dreptate, pentru apărarea pământului românesc, iar în alte situații să nu tragă ca să omoare, ci să tragă în aer. Le spunea mai ales celor de la oraș: Veniți toți de la orașe să vă spovediți și să vă împărtășiți, că pe voi vă paște o mare primejdie! Ceea ce s-a și întâmplat. Au venit peste orașe bombardamente și mulți au pierit. Cu darul înainte-vederii, Părintele știa cine va muri în bombardamente. Și cu aceștia dădea mâna. Vedea că n-o să mai vină la mânăstire”, povestește părintele Sofonea.

În Predici, Părintele Arsenie striga cuvântul lui Dumnezeu către oameni

Ucenicul său își amintește că în general, Părintele Arsenie avea un chip luminos și senin și o voce blândă, însă atunci când predica, glasul său devenea sever. În timpul Predicilor nu se mișca nimeni, chiar dacă afară ploua. Toți erau atenți la cuvintele sale, care te înălțau sufletește și te făceau să îți dorești să fii un cât mai bun credincios. Repovestea rar Evanghelia zilei, ci, pornind de la cuvântul lui Hristos, de la parabola sau întâmplarea biblică, urmărea o temă principală, un adevăr pentru vremurile noastre. Oamenii se simțeau ei înșiși ridicați spre înălțimi duhovnicești și deveneau conștienți și îndurerați de starea de păcat în care trăiau.
„Părintele Arsenie striga cuvântul lui Dumnezeu către oameni. Îi îndemna să-L urmeze pe Hristos, să nu se lase ispitiți de lume, să nu cadă din dragostea lui Dumnezeu. Atât erau de convingătoare cuvintele lui, încât te hotărai cu tot sufletul să îi urmezi sfaturile și învățăturile, să devii un râvnitor al vieții lui Iisus Hristos, modelul de viață sfântă, după voia lui Dumnezeu ”.
În permanență, duhovnicul le explica oamenilor de unde le vin necazurile și le arăta ce se va întâmpla dacă vor continua să săvârșească acele păcate, neîntorcându-și fața către Dumnezeu.
„Îi urmai sfatul, pentru că avea cuvinte înțelepțite de Duhul Sfânt. În viața lui austeră, în cuvintele lui, oamenii vedeau un urmaș al lui Hristos care le lumina mintea. Părintele asculta necazurile fiecăruia, îi explica de unde i se trag, de ce are probleme. Îi trezea conștiința și îl aducea pe om la un alt nivel de înțelegere a vieții, mai adânc, astfel încât acela simțea nevoia unei trăiri profunde, cu hotărârea de a urma calea credinței în Dumnezeu. Spunea că nu este mântuire acolo unde nu sunt Sfinte Taine”, explică părintele Ioan Sofonea.
Părintele Arsenie îi oprea în mod categoric pe oameni să nu lucreze duminica și de sărbători, spunându-le: „N-aveți niciun spor cu ziua pe care i-o furați lui Dumnezeu”.

Cine nu înțelege că duhovnicul este cel pe care Hristos l-a lăsat să ierte păcatele oamenilor, acela este un om pierdut

Părintele Sofonea spune că la spovedanie părintele nu se grăbea niciodată. Avea multă răbdare și îl lăsa pe credincios să spună ce voia el, ce voia să mărturisească, iar la final, intervenea și spunea: „Ai mai făcut și altele. Asta de ce n-o spui? Astălaltă de ce n-o arăți, că și asta ai făcut-o?” Nu te puteai ascunde de privirea sa pătrunzătoare, nici cu cuvântul, nici cu gândul. În timp, oamenii mărturiseau tot ce greșeau.
„No vezi, pentru toate astea trebuie să plătești. Să plătești cu suferințe, cu canon, pentru că păcatele trebuie plătite. Nu bani la preot, ci osteneală. Voi trebuie să vă schimbați purtarea. Voi căutați minuni aici, dar eu vă rog să vă schimbați purtările, că asta vrea Dumnezeu, să vă schimbați purtările, nu minuni”, le spunea Părintele Arsenie.
Canonul pe care îl dădea celor care se spovedeau era să nu mai săvârșească păcatele:
„Eu nu vă dau canoane cu rugăciuni multe, cu metanii multe sau post greu. Eu cer omului să se îndrepte și să nu mai facă păcate. Canonul meu este să te lași pentru todeauna de păcat, să nu mai faci păcatul pe care l-ai făcut și l-ai spovedit!”, le spunea el.
Părintele Arsenie considera că omul are posibilitatea de a scăpa de necazuri prin smerenie și iertare de la Dumnezeu, prin preotul duhovnic.
„Cine nu înțelege că duhovnicul este cel pe care Iisus Hristos l-a lăsat să ierte păcatele oamenilor, în fața căruia omul să-și plece capul și mândria, acela e un om pierdut, căci Iisus Hristos le-a dat preoților puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor. Așa că orice mijlocire de împăcare a omului cu Dumnezeu se face prin preot”, spunea Arsenie Boca.

Să nu fim mulțumiți că nu mâncăm carne, dar mâncăm carne de om

Cât privește postul, părintele Arsenie nu susținea neapărat să ții toate zile rânduite potrivit calendarului, ci le spunea oamenilor să postească atât cât au putere. Unii mai mulți, unii mai puțin, după cum pot. Punea însă un mare accent pe felul în care te comporți atunci când ții post.
„Să nu postim în înțelesul strâmt: să fim mulțumiți că nu mâncăm carne, ouă, brânză sau altceva, dar mâncăm carne de om, mușcând cu vorba, clevetind, osândind, mințind sau jurând strâmb. Postul nu e un regim al stomacului – zicea Părintele, o chestiune de siluetă, ci e o cale spre mântuire. A gândi altfel, înseamnă a înjosi postul cu care a postit Iisus Hristor și ar fi o ocară.

sursa sibiu100.ro