Mărturiile Învierii… Oamenii care neagă Învierea lui Hristos trăiesc într-o lume creată de un Eveniment care, în opinia lor, nu a avut loc

Oamenii care neagă Învierea lui Hristos sunt într-o situație paradoxală – ei trăiesc într-o lume creată de un Eveniment care, în opinia lor, nu a avut loc.

De fapt, se poate crede sau nu în Hristos, dar nu se poate nega faptul că trăim într-o lume modelată de creștinism – limbile și cultura, arhitectura și muzica, modul în care vedem lumea și omul… pe scurt, tot ceea ce suntem – poartă amprenta creștinismului. Însă, dacă trupul celui Răstignit ar fi rămas în mormânt, creștinismul și întreaga civilizație creștină ar fi murit înainte de a se naște.

Uneori, Hristos este comparat cu alți oameni, care au influențat lumea și istoria. Alexandru Macedon, fără îndoială, a schimbat înfățișarea lumii – dar el a avut în spate o întreagă armată. El a mers din victorie în victorie cucerind țări și popoare și a murit înconjurat de tovarășii de spadă. Buddha, cu învățăturile sale, a influențat viața a numeroase regiuni, reușind chiar să creeze o comunitate care să-i accepte învățătura și s-o ducă mai departe. Moartea, de asemenea, l-a găsit printre ucenicii, care îl ascultau respectuos. Mai sunt și alții – ale căror misiuni au avut succes, iar în momentul morții aveau pusă o bază solidă care să asigure continuitatea operei lor.

Dacă Evanghelia s-ar opri la Cruce – aceasta ar fi istoria unei înfrângeri, a unui eșec total, pentru că de Iisus s-au lepădat toți: fariseii și saducheii, irodianii și romanii, elita politică și poporul. Mulți îl urau și doreau să-L piardă. El a murit cu o moarte destinată celor mai mari criminali, o moarte atât de umilitoare, încât ea nu era aplicată niciodată cetățenilor romani, ci doar sclavilor.

Unul dintre discipolii săi l-a vândut pentru treizeci de arginți, un altul s-a lepădat public de el de trei ori, ceilalți l-au lăsat și au fugit. Lângă Cruce au rămas doar mama Sa cu unele femei și apostolul Ioan. Ucenicii erau înfricoșați, dezolați și copleșiți de cele întâmplate. Răstignirea și moartea Învățătorului lor putea să însemne doar un singur lucru – că s-au înșelat: „Noi nădăjduiam că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri” (Luca 24:21). Mai mult, chiar și atunci când femeile mironosițe i-au anunțat cu privire la mormântul gol și la arătarea de îngeri, vestindu-le astfel Învierea, ucenicii au refuzat să creadă: „Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau” (Luca 24:11). Este un moment surprinzător de dur din Evanghelie: apostolii, stâlpi ai Bisericii, sunt prezentați într-o lumină mai puțin favorabilă, sunt prezentați ca niște fricoși și lași… Dar tocmai o astfel de mărturie dovedește adevărul celor întâmplate pentru că toată literatura creștină de mai târziu este plină de venerație și respect pentru ei.

Tabloul de după Răstignire este devastator: Iisus, executat cu o moarte crudă și rușinoasă, poporul, respingându-l în unanimitate, ucenicii fugari – un fiasco total, peste care urma să se aștearnă uitarea. Ucenicii și-ar fi revenit din șoc și s-ar fi întors treptat la activitățile lor de zi cu zi, iar în ochii oamenilor Iisus ar fi rămas doar un alt candidat la rolul de Mesia – nici primul, nici ultimul.

Dar iată că se întâmplă ceva care schimbă imaginea de ansamblu – ucenicii speriați și timizi sau transformat în predicatori neînfricați ai Evangheliei. Cei, care se ascundeau de frică, acum merg plini de curaj proclamând un fapt exatraordinar: „Să ştie bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Iisus pe care voi L-aţi răstignit” (Fapte 2:36). Ei vin cu un mesaj, care, și după două mii de ani, este greu de înțeles și de primit: acest Om de pe Cruce este Mesia, Domnul, Judecătorul. El este Acela, în care și prin care Dumnezeu dă mântuirea veșnică și evreilor, și neamurilor – întregii umanități.
Ce ar fi putut să-i schimbe într-atâta pe ucenici? Doar ceea ce spuneau ei înșiși – Hristos a înviat! Ei l-au văzut viu, au vorbit cu El, au stat cu El la masă… Așa cum mărturisește apostolul Ioan: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii – pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost arătată” (I Ioan 1:1-2)
Și până în prezent trăim printre mărturiile acestui Eveniment. Ele sunt peste tot: în limba noastră, în cultură, în muzică și arhitectură, în poezie și proză, în lemn și în piatră… Atât de mult poate spune acest „Adevărat a înviat Hristos!”… Trebuie doar să ne dezbrăcăm de egocentrism și vanitate, să ne lăsăm „biciuiți” de iubirea celui Înviat și, apoi, să ne îmbrăcăm în El.

ierom. drd. Paisie Iurie Ipate