Membrii ASCO alături de LT ,,Gaudeamus’’ la celebrarea hramului spiritual al instituției
13:28, miercuri, 14 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: asco, hram, liceu, Membrii ASCO
Dacă vreți oameni sfinți, nașteți-i, creșteți-i și educați-i! Este îndemnul pentru orice societate care își dorește o comunitate dominată de valorile creștine. Pentru a avea adulți ortodocși, trebuie să se investească multă credință și iubire în copii. Pe parcursul veacurilor ne-am convins că simbioza dintre școală și biserică este capabilă să aducă roade uimitoare, crescând copii cu minte ageră, dar și cu suflet mare.
În acest sens Liceul Teoretic ,,Gaudeamus’’ din Chișinău este un model de cultivare a valorilor creștine printre discipoli. O tradiție frumoasă, cea de a serba hramul spiritual al instituției de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, se perpetuează deja al zecilea an. Grație administrației liceului, corpului didactic, liceenii sunt obișnuiți să dea slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului și să mulțumească pentru toate.
Pe data de 13 octombrie, câțiva reprezentanți ai ASCO, împreună cu părintele Nicolae Ciobanu și diaconul Anatol Cobzac au acceptat invitația din partea liceului și au participat la sărbătoarea organizată. Gazdele au pregătit un concert cu profunde implicații spirituale, tinerii au vorbit despre originea sărbătorii și reprezentarea Maicii Domnului în iconografie. O expoziție de toamnă i-a delectat pe cei prezenți. Tinerii de la ASCO i-au felicitat pe elevi și profesori, interpretând câteva slăviri. Prin participarea la această activitate se încearcă stabilirea unei continuități în educarea generației tinere în spiritul ortodox, începând cu familia, școala și continuând cu instituțiile de învățământ superior.
După concert s-a făcut sfințirea liceului, dorindu-le învățăceilor un an reușit, cu rezultate bogate. Sperăm ca acest început de toamnă să continue cu momente valoroase atât pentru liceeni, cât și pentru ASCO.