„Mergând spre Înviere” – Simpozion în Săptămâna Patimilor la Facultatea de Litere, USM
10:41, miercuri, 8 aprilie, 2015 | Cuvinte-cheie: expozitie pascala, mergând spre inviere, octavian mosin, usm

De câţiva ani, în preajma Învierii Domnului, Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova găzduieşte Simpozionul „Mergând spre Înviere”, care adună profesori, studenţi, masteranzi şi oameni de bună credinţă, dornici de a sorbi mai mult din cele sfinte.
Iniţiativa acestei activităţi aparţine dnei Irina Condrea, prof. univ. dr. hab. şi părintelui Octavian Moşin, din cadrul facultăţii, fiind susţinută de către decanat şi studenţi.
Simpozionul a demarat cu un mesaj al dnei Claudia Cemârtan, decanul Facultăţii de Litere, care s-a referit la importanţa sărbătorilor prepascale şi a mulţumit celor care au depus efort întru organizarea acestei activităţi.
Pr. Octavian Moşin a vorbit despre semnificaţia Săptămânii Patimilor, ce duce către Înviere, apoi au urmat comunicările studenţilor şi masteranzilor la teme legate de Sâmbăta lui Lazăr, Florii şi Patimile Mântuitorului.
Corul bisericii din s. Zamcioji, Străşeni, condus de către preoteasa Olesea Manole, a intonat câteva slăviri, iar cei dornici de a cunoaşte arta încondeierii ouălor au fost instruiţi în cadrul unui atelier organizat de către dna I. Condrea.
La finalul simpozionului a avut loc lansarea cărţii „De la suflet la suflet”, semnată de către pr. Octavian Moşin. Prezentarea acestui volum de cugetări creştine pentru omul de astăzi a fost făcută de către dna Viorica Molea, conf. univ. dr., care s-a referit la actualitatea acestei cărţi.
Cei prezenţi au avut parte de o zi plină de încărcătură duhovnicească, aflând mai multe despre semnificaţiile şi tradiţiile sărbătorilor de primăvară, dar şi împărtăşind din experienţa fiecăruia.































Sărbătorile pascale sunt pentru creștini o bucurie veșnică care ne aduce Lumina Lină a Învierii. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir,...
Miercuri, 1 mai 2019, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a avut loc deschiderea expoziției pascale cu genericul ”Mergând spre Înviere”....
Miercuri, 1 mai 2019, ora 11.00, în Centrul educațional ”Art-Atribut” (str. Bernardazzi, 83, Chișinău) va fi inaugurată expoziția pascală ”Mergând...
Expoziţia de artă plastică contemporană cu tematică creștină. 11 aprilie – 1 mai 2019. Vernisajul: Joi, 11 aprilie 2019, ora...
Într-o atmosferă caldă și senină de sărbătoare, luminată de mărețul praznic al Învierii Domnului, Căminul Cultural din satul Corjeuți, Briceni,...
În Vicariatul Soroca s-a stabilit o tradiție bună – Festivalul Pascal ”Cu noi este Dumnezeu”, care se desfășoarădupă Învierea Domnului....
În a treia zi din Săptămâna Luminată în protopopiatul Râșcani se desfășoară Festivalul Cântecului Pascal. Este o frumoasă tradiție, adunându-se...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău