Mesaj de felicitare adresat protodiaconului Mihail Crețu la aniversarea a șase ani de la hirotonie
14:53, luni, 3 martie, 2025 |

Luni, 3 martie 2025, protodiaconul Mihail Crețu aniversează șase ani de la hirotonia în treapta de diacon. Cu acest prilej, familia, rudele și prietenii au adresat un mesaj de felicitare pe care îl redăm mai jos.
Preacucernice protodiacon Mihail Crețu,
Cu prilejul aniversării a șase ani de la hirotonia în treapta de diacon, Vă adresăm cele mai sincere felicitări și urări de bine!
Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru slujirea jertfelnică pe care o împliniți cu smerenie și dragoste în Biserica lui Hristos. În acești ani de slujire, V-ați dovedit a fi un ostenitor vrednic, un slujitor râvnitor și un sprijin duhovnicesc pentru cei care caută lumina credinței.
Ne rugăm ca Domnul să Vă dăruiască sănătate, pace sufletească și putere întru împlinirea misiunii sfinte, iar Maica Domnului să Vă ocrotească și să Vă călăuzească pașii pe calea slujirii.
Întru mulți și binecuvântați ani!


Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus