Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir adresat cadrelor didactice
8:44, marți, 5 octombrie, 2021 |

Dragi profesori,
Buni și înțelepți dascăli,
Cu deosebită plăcere și recunoștință aduc un mesaj de omagiu pentru rostul și munca Dumneavoastră, o muncă titanică, demnă și fundamentală – educația.
Sunteți constructorii națiunii, faruri de lumină pentru drumul vieții, care prin dedicație și abnegație clădiți caractere. Înzestrați cu har Dumnezeiesc, împărțiți din rodul seminței de iubire.
Sunteți aidoma anotimpurilor din natură, înțelepți precum toamnele, dârzi precum iernile, entuziaști precum primăverile și autentici, precumn verile.
Dascăli cuminți și blâzi, prin ochii și mâinile Dumneavoastră trec mii de copii, în care picurați omenie, curaj și curiozitate.
Prin Domniile voastre Dumnezeu sălășuiește rugăciune pentru generațiile viitoare și cuvântul vostru este piatră de temelie la construția societății de azi și de mâine.
Să aveți sănătate și să vă îndepliniți cu demnitate misiunea de mesageri ai cunoașterii, să aveți parte de elevi buni și de școală trainică în intenția de a educa și de a crește Oameni.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Cu arhierești și părintești binecuvântări,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
Sursa: https://mitropolia.md/


În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc