Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir la început de an nou civil
12:42, joi, 1 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: anul nou, mitropolitul vladimir

Iubiți întru Hristos frați și surori,
Prin bunăvoința lui Dumnezeu, am pășit în anul 2015. Acest moment de trecere este un bun prilej de reflecție asupra faptelor de până acum și a perspectivelor noastre.
Vă îndemnăm pe toți, să ne unim în cuget și în rugăciune spre a mulțumi Mântuitorului, Preacuratei Maicii Sale și cinstiților Săi Sfinți pentru ajutor, ocrotire și îndrumare în anul care a trecut.
Și tot prin rugăciune, îngenunchind în Sfintele noastre Biserici, să cerem cu umilință și nădejde ca Domnul să ne lumineze spre a spori cele bune și de folos, iar păcatele pe care le-am săvârșit, să ni le ierte, ca un Părinte blând și iubitor.
Iubiți credincioși,
Nădăjduim că de acum înainte, vom fi mai uniți în jurul valorilor care ne definesc ca neam și ca țară, vom munci pentru valorificarea potențialului nostru spiritual și intelectual comun, vom perpetua tezaurul lăsat spre moștenire de binecredincioșii înaintași și vom arăta prin faptă hotărâtă că suntem cu adevărat un popor Ortodox.
Să lăsăm în spate ura, dezbinarea și invidia și să începem anul cu un gând frumos și cu o faptă bună, ajutând pe cel nevoiaș și suferind și pregătindu-ne creștinește de întâmpinarea Sfântului Praznic al Nașterii Domnului Iisus Hristos.
La Mulți Ani!
Cu arhierești binecuvântări,
+ VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Începând de la Anul Nou, grija creştinului trebuie să fie alta decât petrecerile şi chefurile. Cel mai mare lucru este...
Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât...
Prima Duminică după Nașterea Domnului a prilejuit o triplă sărbătoare pentru credincioșii drept-măritori – prăznuirea Tăierii Împrejur a Domnului, pomenirea...
Cum să întâlnim Anul Nou și să sărbătorim Revelionul creștinește, cu folos duhovnicesc? Este o întrebare la care încercăm...
Aduceţi-vă aminte cum aţi întâmpinat mulţi dintre voi anul cel nou, şi acum judecaţi singuri, cu sânge rece, dacă seamană...
Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne...
Anul Nou se apropie de parcă mai rapid decât ne imaginam. Atunci când mulți dintre noi încă nu știm care...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău