Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi
0:48, sâmbătă, 14 ianuarie, 2017 | Cuvinte-cheie: caritate, filantropie, milostenie, viaţa creştină

Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mîntuitorul ne aminteşte de toate faptele bune, dar mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine.
Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, fiind înzestrat cu această virtute, în această perioadă de sărbătoare pentru întreaga Ortodoxie, în sera Sfîntului Vasile, a păşit pragul mai multor familii nevoiaşe care cu greu ţin piept frigului de afară.
Vineri, 13 ianuarie 2017, în preajma sărbătorilor de iarnă, Preasfinţia Sa, însoţit de prietenii şi fii săi duhovniceşti, Fraţii Igor şi Vasile, patronii companiei „Vasigur Grup”, asistentul social Dn Eugen FUSU şi vicepreședintele Asociației ,,Caritate și Fapte Bune”, Protodiaconul Victor ROTARI, au făcut o adevărată bucurie pentru mai multe familii anevoiaşe din orașul Ungheni aducîndu-le în dar cite 3 – 4 m3 de lemne.
În oraşul Ungheni, au beneficiat de ajutor 5 familii printre care: doi bătrîni care nu sunt în starea să-şi întreţină existenţa și trei familii cu mai mulți copii care cu greu făceau față frigului de afară. Toți copii din familiile anevoiașe au primit cadouri cu dulciuri din partea Preasfinției Sale.
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/





































Cantina Socială de pe lângă Biserica Sfântul Ierarh Nicolae, s. Pelinia, r. Drochia, oferă sistematic prânzuri calde celor aflați în...
O femeie indură totul nu și când viata poate fi mistuită de un diagnostic crunt ce necesită tratament costisitor. Mihaela...
„AVEM NEVOIE SĂ NE FiȚI ALĂTURI Oameni frumoși”, este strigătul de disperare al unei mame pentru copilul ei. Vlăduț este...
Tată a 6 copii, un soț grijuliu, preot la biserica Sf. Gheorghe din orașul Corneşti și profesorul de religie Andrian...
Mesajul lui Adrian: Numele meu este Adrian Portărescu, am 19 ani, locuiesc în s. Zăicana, rul Criuleni. Eu sunt dintr-o...
Luni, 8 iunie 2020, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Dl Serghei Crudu, Președintele Sectorului Sinodal Asistență Socială și Caritate și Coordonatorul...
ÎPS Mitropolit Vladimir îndeamnă să fim generoși și să manifestăm dragostea și susținerea noastră față de tânăra familie Guțu din...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău