Minciuna ca o hrană zilnică

Oamenii nu pot trăi fără să mintă. Minciuna este o hrană zilnică, mai ales pe masa oamenilor „de sus”. Poleită cu nume de inteligenţă, diplomaţie sau alte meşteşuguri, minciuna cheamă, leagă şi dezleagă, preface şi, mai ales, farmecă. Minciuna ascunde totdeauna ceva; minciuna este perdeaua trasă deasupra crudelor, dar nu mai puţin frumoaselor adevăruri.

Minciuna este prezentă în viaţa noastră nu numai pentru că sunt oameni mincinoşi, oameni care suflă continuu cuvinte rotunde şi subţiri ca băşicile. Ea este cultivată şi de o altă categorie, de cea a trufaşilor. Omului îi place minciuna, îi place să fie minţit. Spune cuiva un lucru adevărat! Spune-i direct tot ce crezi nedemn şi urât din gândul şi fapta sa. Vei culege imediat ura şi dispreţul. Spune-i minciuni plăcute care să-i satisfacă închipuirea de sine, spune-i vorbe goale, dar catifelate, şi vei culege sigur dragostea şi preţuirea sa.

Omul acesta civilizat, omul de care suntem atât de mândri nu vrea să gândească, nu vrea să lupte, nu vrea să renunţe pentru a-şi întări făptura atât de goală şi nenorocită. El umblă acoperit de o strălucire asemănătoare aceleia din mlaştinile netulburate.

Ah, omule, cum îţi mai miroase sufletul de la distanţă!

Omul cinstit supără; supără pentru că sfărâmă urâtul din preajma lui şi cutremură casele deprinderilor rele. Omul cinstit incomodează; incomodează, pentru că prezenţa lui nu cultivă florile urât mirositoare ale minciunii şi furtişagului.

Climatul cinstei este aspru, este tare de nu poate rezista orice făptură cu nume de om. Climatul cinstei cere forţă, cere eroism, cere despicarea lucrurilor până-n esenţa şi sensul lor adevărat.

Pieptul plăpând al omului arareori rezistă marilor înălţimi.

Din Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 26-27