Mintea creștină este cel mai puternic dispozitiv inventat de o civilizație
10:55, sâmbătă, 6 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: civilizaţie, cluj, crestinism, horia patapievici, mintea crestina
Un Horia Roman Patapievici în mare formă a făcut sală plină, ieri seară, la Casa Universitarilor-Colegiul Academic din Cluj, cu ocazia conferinţei sale “Dumnezeu şi experienţa modernităţii”. Cunoscutului fizician şi eseist Horia-Roman Patapievici a fost invitat la Cluj de Asociaţia Studenţească Edictum Dei.
Fabuloasa civilizaţie grecească antică, bazele creştinismului, moştenirea teologică a Sfinţilor Părinţi, Evul Mediu şi realizările sale teologice şi ştiinţifice, marile civilizaţii islamică şi iudaică, ştiinţa naturii secolului 17 si 18, Galileo Galilei, Isac Newton, fizica cuantică, statica sau Mişcarea New Age au fost o mare parte din temele şi numele cu care Patapievici a “jonglat” cu o nonşalanţă de invidiat. Eseistul a vorbit neîntrerupt timp de două ore, cu umor, cu o precizie a gândirii care practic a “îngheţat” sala. Demonstraţie de virtuozitate intelectuală, de farmec intelectual, de aplomb, dar şi de pasiune şi, la urmă, de mărturisire creştină.
Patapievici a demonstrat cum modernitatea, cea mai puternică civilizaţie din istoria omenirii, şi-a negat bazele iudeo-creştine, deşi forţa civilizaţiei occidentale tocmai de acolo… vine.
Eseistul a explicat fără cusur cum, înglobând moştenirea creştină, modernitatea este condusă, deşi neagă bazele ei, de o “minte creştină”,iar accesul la această “minte creştină” s-a făcut prin crearea, timp de secole, a unui “dispozitiv mental” care a internalizat moştenirea civilizaţiei greceşti şi teologia creştină cu misterul hristic revelat. El a explicat cum concilierea dintre uman și divin în mentalitatea creștină a dus la nașterea unui “dispozitiv mental” unic în istoria omenirii.
Suntem o civilizaţie a lui Hristos şi ne raportăm la el, nu atât prin Biblie, care e o carte de povestiri, de parabole, ci, mai ales, prin misterul hristic, prin Întrupare. Biblia e despre Hristos, la el ne raportăm ca şi creştini. Acesta este misterul şi lucrul pe care îl aşteaptă toţi creştinii este A doua venire. Timpul curge linear, de la naştere spre a doua venire, şi are aceaşi calitate şi la început, şi la mijloc, şi la final. Spre deosebire, islamiştii sunt o civilizaţie a cărţii, Coranul, care e divină, fiind o carte revelată, dictată de divin. Iudeii îl aşteaptă pe Mesia, aşteapă parousia. Nici o altă civilzaţie nu are în mijlocul ei un mister atât de adânc cum e Hristos. cum e misterul creştin, a mai spusPatapievici.
Cum a negat creştinismul Consiliul Europei
Aflat într-o vervă deosebită, el a arătat şi patologiile modernităţii,totalitarismul, Holocaustul, extremismul. Teza finală a lui Patapievici este că modernitatea nu doreşte să accepte că înainte ei a fost un alt tip de civilizaţie, cea creştină, pe care a înglobat-o, pe care o continuă, chiar dacă nu îi recunoaşte influenţa. H.-R. P. a explificat prin decizia Comisiei de redactare a Constituţiei Europene, care în 1992 a negat, în preambulul documentului, moştenirea creştină de secole întregi!!
“Faptele sunt fapte. Nu se pot nega, faptele nu se pot nega. Grecii au fost cu totul geniali pentru că au descoperit cunoaşterea prin teorie, axiomele, creştinii au înglobat în gândirea, filosofia şi teologia lor, prin Sfinţii Părinţi, extraordinara moştenire greacă, Evul Mediu a îmbogăţit-o prin descoperirile ştiinţifice din secolele 12-14 şi totul a culminat cu Galilei în sec 17. Practic, Europa a luat naştere la primul Conciliu Ecumenic de la Niceea, 325, aşa cum a arătat extraordinar Constantin Noica în volumul “De dignitate”. S-a încercat la primul conciliu să se înţeleagă şi explice cum poate mintea omenească să înţeleagă misterul, că Isus Christos poate fi doi într-unul şi cum a fost posibilă Întruparea, a afirmat Patapievici!
Alte afirmaţii importante făcut de Patapievici în conferinţa de la Cluj:
„Contra factum non est argumentum!” (faptele nu pot fi negate)
„Pentru ca lumea să existe, trebuie mai întâi ca mintea să existe.”
„Atunci când ceva din tine te pune în situația de a gândi ceva imposibil, atunci ești în situația de creativitate.”
„Mintea creștină este cel mai puternic dispozitiv inventat de o civilizație.”
„Fără civilizația creștină, n-ar fi fost posibilă civilizația modernă.”
„Creștinii sunt în lume precum sufletul este în corp.”
„Să nu fetișizăm modernitatea! Suntem în ea precum musca căzută în lapte care nu poate nega existența laptelui.”
Patapievici despre cum au analizat chinezii creştinismul:
Patapievici, despre cum e posibilă experienţa creştinismului în modernitate:
Text, foto şi video de Tiberiu Fărcaş, editor – coordonator
A contribuit şi Cristina Andromeda Tirenescu
Sursa: Clujulcultural.ro