Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi!

Şi aceasta este viaţa veşnică:

Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat,

şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis

(Ioan 17, 3)

Biserica lui Hristos, călăuzită de Duhul Sfânt, pe toate le rânduieşte în deplină armonie cu voia lui Dumnezeu – Tatăl, de aceea, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor nu este aşezată în calendarul divin întâmplător, este o urmare firească şi armonioasă a evenimentelor mântuitoare. Duminica Mare a Pogorârii Sfântului Duh este în mod natural urmată de Duminica Tuturor Sfinţilor, pentru că Biserica Cerească, cea triumfătoare, împreună cu Biserica pământească, cea luptătoare, formează Trupul lui Hristos. Dumnezeu este proslăvit de Sfinţii Săi, de care lumea nu era şi nu este vrednică (Evrei 11, 38), Sfinţii care trăiesc şi au trăit pe pământ şi au mărturisit credinţa prin exemplul propriu, până la nebunie, până la cruce, până la veşnicie, cu timp şi fără de timp. De aceea, ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte (Evrei 12, 1). Dacă nu am fi auzit şi nu am fi văzut trăirea acestor Sfinţi, ne-ar fi cu anevoie să credem, pentru neputinţa noastră. Noi, cei trupeşti, avem nevoie să punem mâna în rănile Lui, ca să ne încredinţăm de realitatea mântuirii. Dacă să-l parafrazăm pe Tertulian, viaţa sfinţilor este sămânţa creştinătăţii, pentru că ei sunt mărturii vii şi absolut reale ale vieţii întru Hristos. Prin ei Dumnezeu ne arată că Predica Sa de pe Munte nu este o abstracţie, nu este un ideal nerealizabil pe pământ. Sfinţii ne arată din plin trăirea învăţăturii lui Hristos, care spune: Cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi (Matei 10, 38-39).

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor subliniază realitatea vie, palpabilă, a făgăduinţei Domnului nostru Iisus Hristos: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei 19, 28). Înnoirea lumii este naşterea ei pentru veşnicie, naşterea omenirii din apă şi din Duh Sfânt. Născută prin scăldarea în Duhul Sfânt la Cincizecime, creştinătatea devine veşnică, şi doar urmându-l pe Hristos până la Ierusalimul cel Ceresc, până la vederea Cetăţii lui Dumnezeu, poate creştinul să-I vadă faţa cea preacurată a lui Dumnezeu pe Tronul purtat de heruvimi.

Dar până atunci, este moartea – mai întâi moartea pentru păcat, prin schimbarea minţii în pocăinţă şi înnoirea întregului om prin lucrarea mântuitoare a Sfântului Duh. Atunci nimic nu ne va mai despărţi de dragostea lui Hristos: nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici foametea, nici lipsa de îmbrăcăminte, nici primejdia, nici sabia (Romani 8, 35). Dacă învăţăm să ne bucurăm de Dumnezeu pe pământ, vom putea să ne bucurăm de El şi în Ceruri, pentru că, spune Mântuitorul, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca 17, 21).  În veşnicie omul găseşte ceea ce a căutat în viaţa vremelnică: Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică (Galateni 6, 8).

Ce zi minunată! Este ziua când se uneşte Cerul şi pământul, ziua când noi, pământenii, dăm slavă lui Dumnezeu, minunat întru Sfinţii Săi. Ziua când suntem cu toţii omagiaţi. Să vă fie de bine, dragii mei, cu ziua Îngerului Păzitor. Să ne ocrotească pe toţi Bunul Dumnezeu, cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, mai cu seamă a celor care priveghează neîncetat asupra căpătâiului fiecăruia dintre noi.

Preotul Constantin Cojocaru