Minunata purtarea de grijă a lui Dumnezeu

O femeie a avut un oarecare fel de arătare. Eu i-am dat canon să aibă grijă de-o femeie oarbă care era bol­navă şi i-am zis aşa: “Te ocupi frumos de această fe­meie bolnavă, ai canon de la mine, e canonul ma­ta­le. Cât e iarnă, să-i faci mâncare caldă, ceai cald, să-i îngrijeşti casa, să-i pui în priză reşoul să se în­căl­zească. Să vii tot timpul s-o cercetezi, că asta-ţi va fi mântuirea“.

Într-una din zile pe oarbă a vizitat-o cineva şi, din greşeală, a uitat uşa deschisă şi uşa nu s-a mai închis. Şi fiind iarnă şi ea fiind bolnavă şi neputând să mear­gă, a început să se roage de pe pat. Ea ştia că eu am dat ascultare celeilalte femei să o îngrijească şi mă ştia şi pe mine că mergeam s-o spovedesc şi s-o împărtăşesc. Şi stând ea pe pat, a început să se roage aşa: “Părinte Calistrat, anunţ-o pe doamna Magdalena să vină, că mor de frig, nu mai pot“.

Aceea tocmai ce citea acasă la Psaltire şi-n clipa în care aceasta se ruga aici, la Dumnezeu, cealaltă mă vede deschizând uşa camerei ei şi zicând: “Bine, tu stai şi citeşti la Psaltire şi Ecaterina moare de frig“. (Ea mi-a povestit după aceea, venind la mine şi întrebându-mă de ce am plecat şi n-am mai stat de vorbă.) Atunci ea s-a dus repede la Ecaterina şi a găsit în­tr-adevăr uşa deschisă. A închis imediat, a făcut cald, i-a făcut frecţie, a îngrijit-o, a făcut ceai cald, i-a dat pas­tile să nu răcească şi a plecat apoi cu autobuzul la Bârnova.

“Părinte, zice, aţi fost azi în jur de ora cutare la mine?“ “Nu.“ “Ei, mă minţiţi pe mine.“ Eu, când am vă­zut că vorbea serios, mi-am dat seama că s-a în­tâm­ plat ceva şi i-am zis: “Ei, am fost la cineva la sfin­ţire cu un etaj mai sus şi am zis să deschid şi la tine să-ţi spun să mergi şi să ai grijă de ea“, ca să nu prin­dă ea altă idee. Zice: “Vai, aş fi vrut să-mi faceţi şi mie o sfinţire, aş fi vrut să intraţi şi la mine“. “Lasă, o să mai vin, stai liniştită.“

Din Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere şi mustrare, Bucureşti, 2003