Minunata purtarea de grijă a lui Dumnezeu
13:48, sâmbătă, 23 ianuarie, 2016 | Cuvinte-cheie: ajutorul Lui Dumnezeu, boala, canon, pr. Calistrat, psaltirea, puterea rugăciunii

O femeie a avut un oarecare fel de arătare. Eu i-am dat canon să aibă grijă de-o femeie oarbă care era bolnavă şi i-am zis aşa: “Te ocupi frumos de această femeie bolnavă, ai canon de la mine, e canonul matale. Cât e iarnă, să-i faci mâncare caldă, ceai cald, să-i îngrijeşti casa, să-i pui în priză reşoul să se încălzească. Să vii tot timpul s-o cercetezi, că asta-ţi va fi mântuirea“.
Într-una din zile pe oarbă a vizitat-o cineva şi, din greşeală, a uitat uşa deschisă şi uşa nu s-a mai închis. Şi fiind iarnă şi ea fiind bolnavă şi neputând să meargă, a început să se roage de pe pat. Ea ştia că eu am dat ascultare celeilalte femei să o îngrijească şi mă ştia şi pe mine că mergeam s-o spovedesc şi s-o împărtăşesc. Şi stând ea pe pat, a început să se roage aşa: “Părinte Calistrat, anunţ-o pe doamna Magdalena să vină, că mor de frig, nu mai pot“.
Aceea tocmai ce citea acasă la Psaltire şi-n clipa în care aceasta se ruga aici, la Dumnezeu, cealaltă mă vede deschizând uşa camerei ei şi zicând: “Bine, tu stai şi citeşti la Psaltire şi Ecaterina moare de frig“. (Ea mi-a povestit după aceea, venind la mine şi întrebându-mă de ce am plecat şi n-am mai stat de vorbă.) Atunci ea s-a dus repede la Ecaterina şi a găsit într-adevăr uşa deschisă. A închis imediat, a făcut cald, i-a făcut frecţie, a îngrijit-o, a făcut ceai cald, i-a dat pastile să nu răcească şi a plecat apoi cu autobuzul la Bârnova.
“Părinte, zice, aţi fost azi în jur de ora cutare la mine?“ “Nu.“ “Ei, mă minţiţi pe mine.“ Eu, când am văzut că vorbea serios, mi-am dat seama că s-a întâm plat ceva şi i-am zis: “Ei, am fost la cineva la sfinţire cu un etaj mai sus şi am zis să deschid şi la tine să-ţi spun să mergi şi să ai grijă de ea“, ca să nu prindă ea altă idee. Zice: “Vai, aş fi vrut să-mi faceţi şi mie o sfinţire, aş fi vrut să intraţi şi la mine“. “Lasă, o să mai vin, stai liniştită.“
Din Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Bârnova, Mângâiere şi mustrare, Bucureşti, 2003


Atunci când creștinii ortodocși încep o anumită lucrare, ei cer binecuvântarea lui Dumnezeu; uneori cer săvârșirea unor rugăciuni speciale pentru...
Este adevărat că atingând o floare, omul păstrează mirosul acesteia. La fel se întâmplă şi când atingi sfinţenia. Dar aceasta...
Dacă ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu atunci ascultă zilnic această rugăciune a Părintelui Arsenie Boca. Roagă-te cu încredere și...
Ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne...
Curăţiţi-vă inima de toată murdăria şi păstraţi-o curată, copiii mei, ca să vină Domnul şi să Se sălăşluiască înlăuntrul vostru,...
Dumnezeu cheamă pe toţi. Dar nu toţi răspund chemării Lui. Cei ce au răspuns sunt greu încercaţi de către Dumnezeu,...
Cum să ne rugăm lui Dumnezeu dacă ne rugăm mereu de oameni, care fără ajutorul lui Dumnezeu nu pot să...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău