Minune! Crucea Domnului scăldată în lumină... - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Minune! Crucea Domnului scăldată în lumină…

15:06, marți, 27 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , ,

Înălțarea Sfintei Cruci prăznuită la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

A fost o zi cu totul deosebită, în care ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie, a sfințit zeci de antimise, punând în ele părticele din moaștele sfinților și a hirotonit un diacon.

Spre final a fost oficiat un  Tedeum, după care Mitropolitul Vladimir s-a închinat la Sfânta Cruce din mijlocul Catedralei. În partea dreapta a imaginii, din zecile de imagini pe care le-am făcut cu camera foto în această zi, a apărut o lumină puternică, asemănătoare cu cea a proiectoarelor de lumină de la TV. Totuși, în Catedrală nu era nici-un proiector…

În această zi, Postul TV Moldova 1 a reflectat evenimentul până la rugăciunea domnească „Tatăl Nostru”, după care tehnicienii au demontat toate proiectoarele de lumină și au plecat…

Minune! Crucea Domnului scăldată în lumină… probabil mulți din cei „atotștiutori” în ale fizicii îmi vor reproșa că e doar o reflecție a luminii, captată de obiectivul camerei foto…

Eu zic, da, e o reflecție… a Luminii celei mai presus de toate luminile, revărsată din plin în această măreață zi închinată Crucii lui Hristos. Voi ce ziceți?

Preot Mihail Bortă

img_4297

Contact Form Powered By : XYZScripts.com