Minunea vindecării săvârșită de Sfântul Ioan Rusul
9:30, vineri, 9 iunie, 2017 | Cuvinte-cheie: ajutorul sfinţilor, boala, credinta, Ioan Rusul, minune, rugaciune din inima, vindecare

În seara zilei de 24 decembrie 2001, ajunul Crăciunului, fiul meu Ioan Bogdan, în vârstă, la vremea aceea, de 13 ani (născut la data de 17.09.1988 – București, sectorul 2), a plecat la bunici, în perfectă stare de sănătate și după aproximativ o jumătate de oră, s-a întors acasă, spunându-mi că are „temperatură”.
Din acel moment a început calvarul familiei mele, care a durat până în seara zilei de 16 aprilie 2002.
M-am internat cu fiul meu la Spitalul de boli infecțioase Victor Babeș (ne aflam la a doua internare, prima fiind în anul 1999), unde medicii au depus tot efortul și profesionalismul pentru a-mi trata copilul.
Temperatura evolua ciclic, la început, la un interval de 12 ore – 1 lună, 1½ lună, apoi 6 ore – în luna următoare, iar în ultima perioadă, medicamentele nu mai aveau nicun efect! În prima săptămână de internare am primit vizita unei cunoștințe care mi-a înmânat Cartea Sfântului Ioan Rusul – Viața, Minunile, Paraclisul, Acatistul și Slujba, îndemnându-mă să o citesc cât pot de repede, că se va produce o mare minune.
Nu am urmat îndemnul doamnei și pot spune cu mâna pe inimă, că m-a costat scump acest lucru, pe care îl regret și-l voi regreta toată viața.
În ziua de 16 aprilie 2002 analizele copilului au avut valori foarte proaste, am simțit că medical nu se mai poate face nimic și am solicitat să-mi duc copilul acasă; nu voiam să moară în spital, să-l țină la morgă în noaptea aceea și eu să nu pot sta cu el.
Ajunși acasă, l-am dus în dormitorul lui; alături de noi se afla și fiul meu cel mare, George-Nicolae. În acel moment am realizat că sunt ultimele lui clipe, iar eu am făcut tot ce trebuia ca să îmi salvez copilul.
Plimbâdu-mă în jurul patului, îi spuneam copilului (nu mă auzea, intrase în comă) că am făcut tot ce trebuia ca să-l salvez, iar dacă Dumnezeu hotărăște să moară, eu mă supun și sunt de acord cu acest lucru!
În acele momente am simțit ceva ce nu cred că se poate exprima în cuvinte, am simțit forța divină, eram de acord să jertfesc totul pentru Dumnezeu!
După câteva secunde, când mi-am revenit, nu am putut să cred că am gândit așa ceva, și le-am spus copiilor că mai am un singur lucru de făcut, este singura Speranţă: să citesc Cartea Sfântului Ioan Rusul.
Am coborât la mine în dormitor, am început să citesc Minunile Sfântului – Acromegalia (despre o boală foarte rară a glandei hipofize). Se potrivea de minune cu situația fiului meu. Am îngenuncheat, am aprins o lumânare și am citit toată cartea (am început la ora 21.30 și am terminat-o la 1.20, cu aproximație).
Vreau să specific că în acest interval, practic s-a oprit timpul în loc, iar când am urcat în dormitorul copiilor să văd ce s-a întâmplat atâte ore de nu am fost deranjată, am înmărmurit: fiul meu Ioan-Bogdan nu mai avea temperatură. Își revenise!
Nu îmi venea să cred ochilor, alergam prin casă, prin curte, nu știam cum să-I mulțumesc lui Dumnezeu în acel moment.
Mi-am adus aminte de spusele mamei mele, am îngenuncheat în curte în miez de noapte, am sărutat pământul, dar nu mi s-a părut de ajuns!
Am făcut o promisiune lui Dumnezeu, spunând: „Doamne, din acest moment nu voi mai fuma niciodată în viața mea. Nu mi s-a părut de ajuns și am continuat cu promisiunea: îți voi dărui viața copilului meu pentru o țigară, Chiar dacă va muri!”
Din acel moment am început să-l caut pe Dumnezeu, L-am descoperit și cred că nimeni nu mă va întoarce din acest drum.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o asemenea încercare, pentru că numai așa am simțit Duhul Cel Sfânt pogorât în sufletul meu, prin citirea Paraclisului, Acatistului și Rugăciunii Sfântului Ioan Rusul, care a înfăptuit aceată minune.
Extras din Preot Gheorghe Nicolae, Noile minuni ale Sfântului Ioan Rusul, Editura Andreas, p. 88-91


Familia noastră l-a cunoscut pe părintele Ioan atunci când tatăl meu s-a căsătorit a doua oară, pe când eu aveam...
Într-o zi când ieșeam cu prietena mea din biserică, de noi s-a apropiat o bunicuță care a vrut să ne...
Vreau să vă povestec despre ajutorul cuvioasei Matrona. Cu câțiva ani în urmă, familia mea căuta ajutor și rezolvarea diverselor...
În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și a prezenței intense a...
Această întâmplare s-a petrecut în anul 1978, când aveam nouăsprezece ani. Într-o seară, am stat până târziu la o prietenă....
Sfântul Spiridon este cinstit de Biserica pe 12/25 decembrie. Spiridon este sfântul care pleacă periodic din racla, pentru a-i ajuta...
Era într-o după amiază, una din obișnuitele după-amiezi mult tulburătoare din centrul Atenei. Multă lume aștepta în stația de Taxi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău