Mitropolitul Vladimir îndeamnă la rugăciune pentru ziua de Duminică, 13 noiembrie
16:14, joi, 10 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: Indemn, mitropolitul vladimir, rugăciune

Veacuri la rând, în timpul celor mai grele încercări prin care treceau popoarele binecredincioase, Biserica rânduia rugăciuni, pentru ca oamenii, lăsând deoparte orgoliul şi mânia, să se reunească în rugăciune şi cugetare pentru a chema mila lui Dumnezeu, dar şi pentru a se feri de fapte pripite şi necugetate.
În ultima perioadă am trecut cu toţii prin tensiuni mari, situaţia încordată încă mai persistă şi orice neînţelegere dintre fraţi este numai spre folosul şi bucuria neprietenilor Bisericii, care aşteaptă orice moment favorabil pentru a-şi întări poziţiile şi pentru a denigra încă o dată instituţia eclesială cu caracter identitar pentru neamul nostru.
Sfânta Evanghelie întotdeauna a propovăduit pacea şi a îndemnat creştinii să reacţioneze cumpătat la toate vitregiile ce le apar în cale, însă aceste porunci ale Mântuitorului nu anulează hotărârea şi datoria fiecăruia dintre noi de a sta ferm întru apărarea valorilor prin care ne-am propăşit şi ne-am afirmat.
Astfel, îndemnăm și binecuvântăm slujitorii și credincioșii să se înarmeze cu cea mai puternică armă a Bisericii – rugăciunea. Totodată, recomandăm să se citească acatiste către Sf. Cuv. Parascheva – ocrotitoarea țării și toți sfinții care s-au proslăvit în pământul Moldovei, spre aplanarea ispitelor la care a fost supusă societatea noastră şi pentru a găsi consensul şi liniştea prin post şi rugăciune.
În această pornire a noastră să luăm aminte şi la vieţile Sfinţilor noștri canonizați de curând: Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni și Sf. Fericita Agafia de la Cușelăuca, care au slujit lui Hristos cu desăvărşită dragoste, dedicându-se pentru crearea şi păstrarea unităţii în Biserică, iar într-un final dedicându-și viaţa pentru Evaghelia lui Hristos, Biserică și neam.
Nădăjduim că Bunul Dumnezeu se va îndura și vom depăşi toate ispitele şi provocările vremii şi vom reuşi să menţinem Biserica și societatea în duhul unităţii și a păcii.
Astfel, să ne întărească Domnul ca să trecem cu bine peste toate ispitele întru buna înţelegere dintre cetățenii țării noastre.
+ VLADIMIR,
Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove

“Chemaţi-L câtă vreme este aproape.” (Isaia, 55.6) Conștient de realitatea în care trăim, de un timp folosesc tot mai des...
Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a...
Icoanele sunt acest exercițiu al îndemnului „Vino și vezi!”, un exercițiu în care Dumnezeu, de fiecare dată, ni Se prezintă...
Cea mai mare parte a durerilor omeneşti sunt inutile. Ele sunt create de dvs. înşivă, atâta timp cât viaţa vă...
Pe când femeia, şezând în casă, ca într-o şcoală de filozofie, şi adunându-şi mintea în sine va putea să ia...
– În ce măsură copiii, prin nerăutatea şi curăţia lor, ne pot fi modele spre o viaţă curată şi duhovnicească?...
Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, judeţul Botoşani – d. 17 martie 1973, Iaşi) a fost...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău