Moartea nu mai sperie pe nimeni

În fiecare an, la 1 noiembrie, credincioşii catolici, greco-catolici, ortodocşi, protestanţi, reformaţi din Transilvania, Banat, Maramureş şi, nu numai, celebrează „Luminaţia”, considerată a fi o sărbătoare a morţilor. Se spune că în această noapte sufletele morţilor vizitează lumea celor vii. În această noapte, cimitirele se transformă în adevărate oaze de lumină, datorită lumânărilor aprinse pentru cei morţi.

De la sărbătoarea Halloween-ului la celebrarea Luminaţiei (Ziua Morţilor), trecerea pare că se face aproape pe neobservate. Totuşi, de la o noapte sub semnul beznei şi al (h)orror-ilor la cea a luminii şi a rugăciunii, de la chefuri şi voie-bună, la plânsete, jale şi morţi, trecerea este cam bruscă.

Originile Luminaţiei

Luminaţia, cunoscută în popor şi sub denumirea de Ziua Morţilor este o sărbătoare de origine celtică adusă de catolici în regiunile din Nord-Vest-ul şi Sud-Vestul teritoriului românesc.  În bisericile occidentale, cea Romano-Catolică, cea Anglicană şi cele Protestante, sărbătoarea Tuturor Sfinţilor se ține în ziua de 1 noiembrie, după calendarul gregorian. În bisericile orientale, anume cele Ortodoxe și cele Greco-Catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. În zonele de interferență apuseană credincioșii ortodocși și greco-catolici celebrează Luminația în seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preoţii romano-catolici, greco-catolici şi ortodocşi oficiază slujbe de pomenirea morţilor.

Tradiţii şi obiceiuri

Datorită faptului că, în general, Biserica Ortodoxă face pomenirea morţilor sâmbăta, unii credincioşi ortodocşi sărbătoresc Ziua Morţilor nu pe 1 noiembrie, ci în prima sâmbătă din luna noiembrie. În acest an, pomenirea morţilor în cadrul Bisericii Ortodoxe cade chiar pe data de 1 noiembrie. Pomenirea din această zi, este cunoscută în popor şi sub denumirea de Moşii de toamnă. Tinând seama că nu ştim unde se află cei răposaţi, ne rugăm atât pentru cei din iad, cât şi pentru cei din Rai. Conform tradiţiei, în noaptea Luminaţiei, porţile dintre cele două lumi se deschid şi numai acum cei plecaţi dintre noi pot veni să ne viziteze. Din acest motiv, proverbul popular “despre morţi, numai de bine” se respectă cu sfinţenie, cel puţin la cimitir. Interesant este faptul că indiferent de religie, credincioşii ies în întâmpinare rudelor şi prietenilor adormiţi, cu flori, lumânări şi bucate.

Potrivit tradiţiei Bisericii Romano-Catolice şi Greco-Catolice,o parte din sufletele celor morţi care nu au fost sfinţi ajung în purgatoriu unde se curăţă de păcate pentru a putea intra în Rai. Chiar dacă este sărbătoare catolică, Ziua Morţilor este celebrată şi de preoţii ortodocşi care, la cererea familiilor, vin la cimitir pentru a oficia slujbe de pomenire pentru sufletul răposaţilor. Oricum ar fi, Luminaţia e o zi deosebită, o zi de suflet pentru creştini, prilej de meditaţie şi de rugăciune, de respect pentru cei morţi, iar imaginea cimitirului iluminat te îndeamnă la reculegere şi aducere aminte, te face să te gândeşti că moartea nu este moarte, ci e tot viaţă, dar altfel.

De asemenea, în folclorul religios al românilor, mai există o noapte a celor morţi, cea de pe 29 spre 30 noiembrie, cunoscută sub denumirea de Noaptea Sfântului Andrei, când cei vii încearcă să se apere de strigoi prin ungerea uşilor şi a ferestrelor cu usturoi. De obicei, credincioşii merg în săptămâna precedentă, la cimitir, la mormintele rudelor şi execută activităţi administrative: smulg şi aruncă buruienile, mătură şi spală, se primeneşte crucea, se pun flori, candele şi lumânări.

Simbolurile Luminaţiei

Printre simbolurile Zilei Morţilor se pot enumera lumânările, candele şi florile. Dar, simbolul suprem al sãrbãtorii rãmâne însã lumânarea. Cimitirele comunităţilor se transformă pentru câteva ore în adevărate mall-uri, deoarece sunt puternic luminate şi invadate de mulţimi de oameni. Acesta este şi un prilej de întâlnire şi comunicare cu rudele şi prietenii, dar şi aducere aminte de cei morţi, de lucrurile pe care le-au făcut cât au fost în viaţă, mai mult de cele bune, pentru că valoarea unui om o dau faptele pe care le săvârşeşte în viaţă, dar şi după respectul pe care îl manifestă faţă de cei răposaţi. Un călugăr franciscan explică semnificaţia “Luminaţiei” ca fiind “o zi a aducerii aminte, a reculegerii şi a rugăciunii pentru sufletele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. 

De la credinţă la afacere

Din păcate, de la religie la afacere nu este decât un pas. Comercianţii nu pierd acest prilej de a face rost de ceva bani, ci îl fructifică la maxim. Se pregătesc, din timp, de cantităţi enorme de produse cerute de eveniment: flori de toate felurile şi la toate preţurile, candele şi lumânări, de la cele mai simple, la cele mai sophisticate. Spre exemplu, coroniţele care se vor regăsi pe fiecare mormânt le putem găsi, atât în varianta cu flori naturale, cât si din material plastic care rezistă un timp mai îndelungat şi au un preţ mic.

Oferta e mai mult decât bogată iar preţurile variază între 6 si 30 de lei pentru cele naturale sau 5 şi 10 lei pentru cele artificiale. Crizanteme galbene, albe, roşii, mov, portocaliu le zăreşti la tot pasul, în prejma cimitirelor, preţurile la buchete pornind de la 3 lei şi ajungând până la 10 lei, iar la ghivece, de la 6 la 30 de lei. “Sunt zile care ne aduc profit, pentru că oamenii doresc să cinstească cum se cuvine memoria celor dragi”, declară un întreprinzător.

Ca de altfel, mai toate sărbătorile religioase, din ultimii douăzeci de ani, au devenit adevărate mine de aur pentru comercianţii din majoritatea statelor europene şi nu numai. Produsele cerute de fiecare sărbătoare, în parte, trec ca pâinea caldă. Aceste sărbători au şi un aspect pedagogic, în sensul că îl determină pe om să mediteze mai mult asupra fenomenului morţii, în aşa fel încât oamenii să nu se mai teamă de moarte. De pildă rromii, chiar petrec cu „morţii”, aducând la mormânt mâncarea şi băutura preferată a mortului. Mai mult, unii creştini ortodocşi îşi fac coşciugul cu mult timp înainte de a le veni sorocul. Personal, am avut un unchi preot în Dobrogea, care şi-a făcut coşciugul şi la urcat în pod, pe la vârsta de 60 de ani. Părintele a trăit până la 90 de ani. Anul trecut, am întrebat un creştin care venise la Luminaţie, ce semnifică pentru el moartea? Mi-a răspuns ironic şi cu puţin umor: „Domnule, moartea nu mai sperie pe nimeni!”.

Doamne, ajută!

Ştefan Popa din Cluj-Napoca