Moldova merită mai mult decît tăcere

Pînă la urmă, textul care urmeză să se aştearnă ascultător pe albul hîrtiei din faţa mea este o urmare  firească a articolului precedent. Scriam atunci despre acea distinţie bisericească care i-a fost înmînată lui Gianluigi Graziani  la Padova de către Înalt Preasfinţia Sa Vladimir, Mitropolitiul Chişinăului şi al Întregii Moldove, după ce, aici, în capitala Moldovei,  a prins contur clar imaginea unui om îndrăgostit de Moldova. Un om legat sufleteşte de cei care îşi trăiesc viaţa mult altfel de cum ar merita s- o trăească, de cei care şi-ar dori o haină mai caldă, dar nu o au, şi-ar dori  un drum mai bun, dar nu îl au, şi-ad dori apă în casă sau în curte, dar nu o au.

Această distincţie înaltă de care s-a învrednicit Gianluigi Graziani certifică  o apropiere constantă de biserică sau chiar o relaţie extrem de veche a sa cu biserica. În actele sale de binefacere, în demersurile pe care le-a făcut către instituţii statale şi nonstatale, în  efortul de a aduna nume de rezonanţă din Vicenţa în jurul ideei de realizare a proiectului „Apă pentru Hîrceşti” a mizat întotdeauna în primul rînd pe reprezentanţii bisericii şi pe prieteni. A făcut-o mereu cu cumsecădenie şi cu credinţă.

„Sîntem cu toţii copii lui Dumnezeu, scria Gianluigi. Cu povara noastră de bucurii  şi dureri, speranţe şi iubiri, avem cu toţii nevoie de ajutor, de înţelegere, de dragoste şi de… recunoştinţă.”

Nu erau doar cuvinte. Nici acum nu sînt doar cuvinte. În marele său efort de a duce la bun sfîrşit proiectul „Apă pentru Hîrceşti” a scris kilograme de scrisori, a consumat multe zile şi nopţi în discuţii şi într-o nesfîrşită încercare a-i convinge pe toţi că acolo, în Moldova, oamenii trăiesc nemeritate de altfel. A parcurs de multe, de foarte multe ori drumul dintre Vicenza şi Chişinău pentru a discuta personal cu oameni pe care el i-a crezut în stare să mişte lucuruile din loc. S-a întîlnit cu înalte feţe bisericeşti, s-a întîlnit cu  conducători din administraţia locală, cu membri ai guvernului responsabili de domeniul mediului, a scris scrisori – şi chiar le-a publicat în ziarele din Moldova – unor şefi de guvern pe care i-a considerat destul de puternici ca să poată duce apă în satul acela din raionul Ungheni. Au fost şi promisiuni. Unor le-a părut exterm de simplu acest proiect. Cu toate acestea, la Hîrceşti încă nu este apă.

Dar marea speranţă a lui Gianluigi Graziani a fost să aibă sprijinul bisericii acolo, în Vicenţa, la Roma, în Italia. Marea lui speranţă. Şi-a exprimat-o în discuţiile pe care le-a avut, dar mai ales în multele scrisori, grele de  atîtea semne de exclamare, dar care, ca să vezi, au rămas fără răspuns. Speranţa mare poate naşte mai deziluzii. Deziluzii şi durere.

Mi-a telefonat  din Vicenza. Îl avem alături pe prietenul său, Valentin, care îmi traducea cuvînt cu cuvînt, propoziţie cu propoziţie. Ceea ce înţelegeam fără  tălmăcirea lui Valentin, era marea nedumerire şi marea indignare pe care o trăia Ginaluigi atunci cînd îmi vorbea. Îmi spune să deschid pagina sa web şi să citesc  ceea ce e plasat acolo. Am deschis de multe, de foarte multe ori pagina aceea. www.grazianigianluigi41.com. E printre puţinele pagini  care au şi un fundal muzical. Pentru atmosferă. Muzica anunţă  şi tonalitatea textelor. Dar şi starea de spririt a celui care scrie toate textele de acolo. Nu am putut desluşi cine e interpretul. La puţin timp, însă, am găsit şi numele lui. Paul Anka cu piesa  You are my  destiny. Nu aveam de unde să o cunosc. Cu alte voci am crescut şi cu alte cîntece. Paul Anka este contemporanul lui Gianluigi. A fost un fenopmen al muzici americane care a scris pentru proria voce, dar şi pentru stele de talia lui Sinatra. Poate fi ascultat pe  https://www.youtube.com/watch?v=GJTA9Ng7xYY. Ascuţi şi  cauţi în jur  chipuri de femee. Chipul Nadiei. Un destin pe care şi-l poate atribui multe, multe femei din Moldova.

Pe pagina lui Gianluigi sînt texe adresate bisericii catolice şi chiar  texte care încep cu „Santo Padre, Papa Francesco”. Spune că a scris foarte multe scrisori. Pentru că a crezut şi pentru că crede că biserica îl va ajuta, îl va înţelege. Mai spune că ar fi fost simplu de tot şi ar fi fost absolut normal să răspundă cineva la grija pe care o arată faţă de oamenii din Hîrceşti. Pentru Italia, un euro nu înseamnă nimic. Pentru Hîrceşti înseamnă extrem de mult. Atătea şi atîtea femei din Moldova şi-au lăsat acasă  copiii, familiile ca să meargă în casele italienilor pentru a îngriji de bătrîni. Multe din ele nu s-au mai întors. Multe din ele nu au mai găsit pe nimeni acasă. Da, li s-a dat un ban acolo, în casele italienilor, însă ele au pierdut tot. Au dat tot. Şi acum ce facem? Cînd adunăm nişte bani, pentru a duce apă în satul în care au lăsat şi casă şi copii, acum, ce facem? Nu dăm nimic. Acum ce facem? Nu-i auzim?

I-am spus că, cred eu, „Santo Padre, Papa Francesco” ar fi reacţionat neapărat. E plină istoria de implicarea bisericii catolice în acte de rezidire a binelui. Proabil şi Gianluigi crede la fel. Şi mai crede că…

Dar mai bine să citez dintr-un text scris de el şi plasat pe aceeaşi pagină web. Un text plin de durere, de nedumerire, de întrebări greu de formulat, dar şi mai greu de  dezlegat.

„La capătul unor eforturi foarte şi foarte mari, mă simt nu pur şi sumplu abandonat, dar pus în faţa unor adevărate obstacole, create  în mod special pentru a face imposibilă realizarea proiectului de asigurare cu apă a localităţii Hîrceşti. Mă întreb: cine are interesul de a bloca un act de binefacere? Mă întreb: de ce scrisorile mele nu ajung la Sfîntul Părinte?

Am recurs la un act  încă nefăcut de cineva în Italia –  am decis să-mi vînd proprietatea, casa, cea mai frumoasă în Vicenza. O casă pe care au vrut atîţia şi atîţia să o cumpere. Dar asta a fost altă dată. Acum nu o pot vinde. Mă întreb –  cine are interesul de a nu-mi putea vinde casa? Să fie oare lumea în stare de aşa ceva?

Cum s-a întîmplat că Graziani a fost abandonat? A cui este mîna care scrie  aceste scenarii?

Cine nu  doreşte ca Papa să mă ajute? Să aibă vreo implicare pasiunea mea pentru cultura rusă? Nadia adora cultura rusă. Arta. Istoria.

Dar nu despre asta e vorba. Noi nu vrem să împărţim pămînturi şi nu refacem imperii. Ceea ce vrem e doar Apă pentru Hîrceşti. Cît de simplu?!”

Mi-a sunat Valentin. Mi-a spus că Graziani e la Hîrceşti. Mama Nadiei se simpte  cam rău. Între Vicenza şi Hîrceşti sînt peste 1800 de kilometri. A venit într-un automobil condus de Valentin. Pentru vărsta lui Gianluigi un asemenea drum e un adevărat act de eroism. Dar a venit. În Moldova. În Hîrceşti. La Nadia.

Sursa: www.saptamina.md