Multumesc, doctore! …povestea unei fotografii uimitoare

Preotul ortodox român Mihai Lupu din Canada a transmis câteva informaţii tulburătoare privind viaţa intrauterină a fiinţei umane.

Aveţi în faţă fotografia unui copil de 21 de săptămâni, în pântecele mamei sale. Numele lui este Samuel Alexander Amas. Copilul a fost diagnosticat cu spina bifida şi nu ar fi supravieţuit afară din pântecele mamei. Trebuia deci operat intrauterin. Iulia Amas, mama copilului, a apelat la remarcabilul chirurg Joseph Bruner de la Centrul Medical al Universităţii Vanderbilt din Nashville-Tennesse.

Redăm în continuare cuvintele fotoreporterului Michael Clancy, angajat al publicaţiei USA Today, prezent şi el la operaţie:

„În timp ce doctorul mă întreba ce viteză de înregistrare folosesc, am surprins cu coada ochiului un tremur al uterului, dar nimeni din echipă nu provocase mişcarea. Venea dinăuntru. Dintr-odată, prin incizie copilul şi-a scos braţul şi apoi l-a retras, lăsându-şi doar mânuţa afară. Doctorul i-a prins mâna şi a ridicat-o uşor, iar copilul a răspuns strângând degetul acestuia. Ca şi cum i-ar fi încercat tăria, medicul a clătinat uşor pumnul micuţ. Pruncul îl ţinea strâns. Am prins momentul fantastic. S-a petrecut atât de repede, încât asistenta care stătea lângă mine m-a întrebat «Ce s-a întâmplat?». «Copilul a-ntins mâna!», am zis. «A, păi fac asta tot timpul», mi-a răspuns”.

Această fotografie care a făcut înconjurul lumii este o mărturie vizuală de netăgăduit a faptului că în pântecele mamei creşte un copil, nu un “glob de ţesut” sau “produs al concepţiei”. Pruncul nenăscut este o fiinţă umană, dornic  să-şi facă simţită prezenţa, precum micuţul Samuel, care parcă ar spune: “Mulţumesc, Doctore!”

Fiii noştri ne sunt părtaşi la toate împrejurările vieţii şi, probabil, înţeleg ce vorbim noi, ne pricep intenţiile, ştiu mult mai multe decât bănuim noi că ştiu. Întâmplarea următoare, relatată de o tânără doamnă, este grăitoare:

„Eram singură acasă într-o seară. Era o linişte adâncă. Pregăteam masa. Deodată am scăpat pe lespezile de ceramică ale bucătăriei un castron metalic. Zgomotul a sunat asurzitor în tăcerea casei. Fetiţa a tresărit în pântecele meu şi multă vreme după aceea a fost neliniştită. Eu cred că pruncii noştri ştiu foarte multe lucruri, nu prin cuvinte, nici prin învăţare, ci printr-o cunoaştere ca a îngerilor.”

Aşa cum sfânt este Dumnezeu, sfântă este şi viaţa. Ea ne-a fost dată spre bucurie şi, cum ne spune într-una din epistolele sale Sf. Apostol Ioan, ne-a fost dată pentru „ca bucuria noastră să fie deplină” (I Ioan 1,4). Cine dar ar putea avea dreptul să curme viaţa dată de Dumnezeu, viaţa care este Dumnezeu?

Să celebrăm deci minunea vieţii! Să ne plecăm cu evlavie în faţa sfinţeniei vieţii! Să cinstim pe Dătătorul de viaţă, pe Domnul pe care aşa Îl mărturisim!

Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Biserica Sf. Spiridon, Sp. Piatra Neamț, p. 41- 42