Mulţumesc, Mamă dulce, Mamă bună!

O, Maică dulce a vieţii mele, mulţumesc pentru aripa de înger oferită în dar. Sunt atât de netrebnic, încât cu greu privesc spre sfântă icoana ta. Mulţumesc, Mamă dulce, Mamă bună!

Părintele Cătălin laudă atât de frumos pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul tău şi Dumnezeul nostru:
„Tu eşti Dumnezeu, eu doar cer în cer,

Şi-amândoi formăm un univers,

Ce dor mi-e de dor, ce dor mi-e de cer

Şi rămân cu tine într-un vers.”

Rebecca cea nouă, care ne conduci în Noul Cannan, ţie ne rugăm, Maică dulce, Maică bună. Teologia iubirii nu poate fi decriptată fără filtrul ascultării tale desăvârşite, Mamă dulce, Mamă bună. Bucuria nu poate fi definită fără rodul pântecelui tău, Mamă dulce, Mamă bună. „Marea nu poate stinge dragostea” (Cântarea cântărilor 8, 7) noastră pentru tine, Mamă dulce, Mamă bună.

Fără ajutorul tău, ne pierdem identitatea creştină, Mamă dulce, Mamă bună. Fără paraclisul tău, ziua e stearpă, Mamă dulce, Mamă bună. Tu ne înveţi că ne putem îndrăgosti de mai multe ori: mereu de aceeaşi persoană, Mamă dulce, Mamă bună. „La cine ne vom duce?” (Ioan 6, 68), decât la Fiul tău, Mamă dulce, Mamă bună. Nu putem începe viaţa în Hristos fără tine, Mamă dulce, Mamă bună.

„Dragostea acoperă toate cusururile” (Pilde 10, 12), iar tu eşti scara dragostei divine, Mamă dulce, Mamă bună. „Ţinem din răsputeri dragostea dintre noi” (I Petru 4, 8), încredinţaţi fiind că tu eşti a noastră Mamă dulce, Mamă bună. „Se tem de moarte doar cei ce nu cred în înviere” (Sf. Ioan Gură de Aur), dar noi avem curajul credinţei şi nădejdea în a noastră Mamă dulce, Mamă bună. Rugându-ne ţie, Mamă dulce, Mamă bună, „îi va părea rău şi dricarului când ne va conduce la groapă” (Marin Naidim).

Strâmtoarea e trecătoare, iar răsplata veşnică. Tăria noastră stă în Mirele Hristos. El ne întăreşte şi ne mângâie. Asuprirea nu trebuie să ne ducă la descurajare. Ştim că eşti mereu alături de noi în suferinţă, Mamă dulce, Mamă bună. Nu vom mai putea trăi „fără bucuria continuă de a-L iubi pe Dumnezeu” (pr. Dorin Picioruş), de a ne ruga ţie pentru mijlocire, Mamă dulce, Mamă bună. Cinstitorii tăi îşi găsesc frumuseţea în viaţa cu Dumnezeu şi nu într-o viaţă la întâmplare.

Îndemnul tău: „Du-te şi ispita vei birui şi pe Hristos vei mărturisi” ne străduim să îl păzim, Mamă dulce, Mamă bună. Invitaţia de nerefuzat la Cina Mirelui vrem să o onorăm, cu ajutorul tău, Mamă dulce, Mamă bună. Nimeni nu e exclus, nu e damnat aprioric, nu e impropriu iertării Fiului tău, Mamă dulce, Mamă bună. „Hristos nu încetează să ne aştepte ca un Mire” (pr. Alphonse Goettmann), ascultând rugăciunile tale pentru noi, Mamă dulce, Mamă bună.

Învăţătoare a postului adevărat eşti pentru noi, Mamă dulce, Mamă bună. Ne avertizezi cu blândeţe să părăsim „iraţionalul delir al pântecelui” (Sf. Ioan de Kronstadt), să încetăm a mai fi bucătării ambulante: avem nevoie de puţină mâncare. Să credem în Învierea Fiului tău. Mirele nu refuză pe nimeni: sufletul e nemuritor, iar trupul este doar „o comoară îngropată până la Înviere” (pr. Rafail Noica).

Scopul nostru: să devenim „mediul propagării harului” (Sf. Maxim Mărturisitorul). Să nu cedăm la greu: „numai prin suferinţă scăpăm de suferinţă” (pr. Arsenie Papacioc). Modelul nostru: Iisus Hristos, Domnul slavei. „Răstignirea e suprema infamie” (N. Steinhardt), „iar ca să fie autentică, orice suferinţă trebuie să fie de neînţeles pentru victimă, lipsită de nădejde şi – mai ales – umilitoare”. Dar „Biblia nu e gata pe Golgota!” (pr. Timiadis), „iar virtuţile nu sunt nici imposibile, nici nefolositoare”. „Tu vrei să rămân pe Tabor, dar pe Golgota cine are să meargă?” (pr. Cleopa).

La fiecare acatist, zicem: „Cu patimile Tale, vindecă patimile mele. Cu rănile Tale, tămăduieşte rănile mele” (Sf. Efrem Sirul). În timp ce Sângele divin se varsă pentru toţi, un tâlhar Îl sfidează: drama muribunzilor atei. Iată că numai „prin moarte, Hristos Se ridică la deplinătatea vieţii, pentru că iubirea nimiceşte răul” (Evdokimov).

Biserica ni se înfăţişează ca o istorie sfântă: „dacă nu ne găsim locul în Biserică, atunci inima noastră e necurată, pentru că ochii bolnavi nu suportă lumina soarelui” (Sf. Ioan de Kronstadt). Biserica este cerul pe pământ, neîncetată doxologie! Biserica nu e „o societate de sfinţi perfecţi, ci de candidaţi la sfinţenie” (Richard Wurmbrandt), nu e un muzeu de sfinţi, ci un spital de păcătoşi. O Arcă, nu o gondolă a plăcerilor. E singura organizaţie care există doar pentru beneficiul ne-membrilor ei: la bază e misiunea. Nu uităm: nu există sfinţenie fără bucurie. Nu suntem privaţi de sfinţenia ca ideal, ci ne smerim în faţa Celui sfânt.

Când la II Regi 6,2 şi Luca 1,39 Chivotul sfânt şi Fecioara Maria ajung la destinaţie, ambele sunt întâmpinate cu „strigăte de bucurie”. De aceea, te cinstim pe tine, Mamă dulce, Mamă bună. Tu eşti tabernacol, Mireasă neîntinată, Maică a copiilor lui Dumnezeu, tu eşti „nota noastră de 10″ (pr. Cătălin)! Cum ai fi putut să mai ai alţi copi?! Doar ai fost adumbrită de puterea dumnezeiască! După cum Domnul Hristos a intrat prin uşile încuiate, tot aşa a ieşit din pântecele tău, Mamă dulce, Mamă bună.

Citind paraclisul tău, Mamă dulce, Mamă bună, vedem că doar „paza minţii devine născătoare de lumină” (pr. H. Vlachos). Diavolul se teme de tine, Mamă dulce, Mamă bună, căci zice Isaia: „Numai de smerenie se teme diavolul” (66,2). Tu eşti dăscăliţa talentului înfrânării, Mamă dulce, Mamă bună. Tu eşti „arma secretă, care pulverizează hazardul” (N. Steinhardt). Tu ne reaminteşti pocăinţa: „preotul scăldat în har nu e un simplu sfătuitor, iar dezlegarea nu e o rugăciune de rutină” (Kallistos Ware).

Încă ezităm, din păcate, nu avem constanţă, suntem creştini de duminica: nu simţim cât de primejdioasă e boala păcatului şi „credem că ne putem vindeca numai cu bomboane” (Sf. Nicolae Velimirovici). Vrem „ca alţii să se schimbe, ca noi să ne simţim bine” (Anthony de Mello). Uităm că trebuie să ducem o viaţă cerească, în neagonisire, caritate, dragoste şi blândeţe.

Cincizecime continuă: pelerinaj la altarul sacrului, reechilibrare spirituală, bucurie maximă în ziua trandafirilor fără spini. Mamă dulce, Mamă bună, ajută-ne să ne iubim duşmanii: această poruncă nu este peste puterea noastră, nu este o exigenţă năucitoare, ci este tocmai lepădarea de păgânism. În faţă, ne aşteaptă realitatea mesianică: „moarte nu va mai fi” (Apocalipsa 21,4). Mamă dulce, Mamă bună, Fiul tău nu are nevoie de avocaţi, ci de mărturisitori.

Dacă ne dorim sănătate, de ce luăm otravă? Izvorul nostru de revigorare este Euharistia: din moment ce există preoţi şi liturghie, mântuirea e posibilă! Ortodoxia nu convinge, ci seduce, aşa cum icoana se contemplă, iar Euharistia se consumă. Ne căsătorim în somn, fără să ne trezim vreodată (Anthony de Mello): trezeşte-ne, Mamă dulce, Mamă bună. Dacă în Biserică avem totul, de ce mai căutăm esenţialul în afară?

Nu ni se cere să înviem morţii, ci să avem dragoste milostivă (Sf. Ioan Gură de Aur): „te iubesc atât de mult, încât voi face orice ca tu să te mântuieşti” (pr. Stăniloae). Privind icoanele din biserică ne cuprinde o stare de contemplaţie: dacă „dincolo” Hristos nu va arăta ca în icoane, să ştii că nu ai ajuns în Rai!

Roaba ta Silvia Avram îţi cântă,
Mamă dulce, Mamă bună:
„Maică a milostivirii
A iertării și-a iubirii,
Îți aducem rugă aleasă
Doamna noastră Împărăteasă”.

Pr. Marius Matei, http://www.lumeacredintei.com/