Mulțumire și recunoștință la împlinirea a 33 de ani de stăreție ai arhim. Melchisedec Velnic, al Mănăstirii Putna
20:23, duminică, 7 decembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: melchisedec velnic

Pomenirea Sfintei Marii Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș este în fiecare an un moment deosebit pentru obștea Mănăstirii Putna. Și aceasta pentru că în 7 decembrie 1992, era instalat ca stareț al Putnei părintele arhim. Melchisedec Velnic, care a preluat crucea grea a stăreției de la vrednicul de pomenire părinte arhimandrit Iachint Unciuleac.
Anul acesta se împlinesc 33 de ani de când arhim. Melchisedec Velnic este părintele obștii putnene. După Sfânta Liturghie, s-a săvârșit slujba de Te Deum, în semn de mulțumire și recunoștință aduse Preabunului Dumnezeu pentru binefacerile pe care le-a revărsat asupra viețuitorilor Mănăstirii Putna în tot acest timp. În continuare, părintele arhim. Hrisostom Ciuciu a rostit un cuvânt din partea obștii monahale. La rândul lui, scriitorul Adrian Alui Gheorghe a vorbit ca reprezentant al obștii lărgite a Mănăstirii Putna, acea obște formată din toți credincioșii care sunt legați duhovnicește de ctitoria Sfântului Ștefan cel Mare și de rugătorii Măriei Sale din aceste vremuri.
La final, părintele stareț arhim. Melchisedec a mulțumit lui Dumnezeu, obștii și tuturor credincioșilor, îndemnând la discernământ și râvnă întru mărturisea lui Dumnezeu prin faptă și cuvânt. La acest moment aniversar, obștea monahală a dăruit părintelui stareț o icoană cu Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae.
7 decembrie 2025 #evenimenteputna #manastireaputna
Vezi și instalarea ca stareț al Mănăstirii Putna a părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic din 7 decembrie 1992:
• Instalarea ca stareț al Mănăstirii Putna a…

Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica după Nașterea Domnului. 28 decembrie 2025...
Cuvânt la cumpăna dintre ani al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna. 31 decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026 #PrediciPutna...
Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. 6 decembrie 2025 #PrediciPutna...
Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor) și la...
Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair) și la pomenirea...
„Adâncul duhovnicesc – tainica preocupare a Părintelui Sofian Boghiu” – Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la Duminica după...
Cuvânt al arhim. Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci. 14 septembrie 2025 #PrediciPutna 👍 Apreciați videoclipul și...
