Cum ne ocroteşte Maica Domnului
15:25, vineri, 4 iulie, 2014 | Cuvinte-cheie: ajutorul Maicii Domnului, calugari, hram, maica domnului, paisie aghioritul, pilde, Rusia

– Gheronda, spuneţi-ne ceva despre cum ne ocroteste Maica Domnului.
– Să vă povestesc o întâmplare care s-a petrecut în Rusia. Două mănăstiri vecine dintr-o regiune a Rusiei erau despărţite de o linie de cale ferată. Odată, la hramul uneia dintre mănăstiri au venit si monahii de la cealaltă mănăstire, care s-au îmbătat la masa de hram. Întorcându-se la mănăstirea lor, monahilor li s-a făcut somn. Aşa că s-au culcat între liniile de cale ferată şi, beţi fiind, au adormit îndată. Atunci Maica Domnului
s-a arătat sefului de gară si i-a spus: „Pe porcusorii mei îi va tăia trenul”.
„Ce însemnă asta?”, se întrebă acela, „Ce porcuşori va tăia trenul?”.
Însă Maica Domnul i s-a arătat a doua oară şi i-a spus la fel: „Pe porcuşorii mei îi va tăia trenul”. „
Bre, ce porcusori?”, se tot întreba şeful de gară. Credea că este vreo turmă de porci printre şinele de cale ferată. A mers să vadă ce este şi i-a găsit pe acei monahi dormind. A apucat să-i trezescă înainte de a trece trenul, care i-ar fi omorât. Vedeţi, Maica Domnului, ca o Mamă bună, îi ocroteşte şi poartă de grijă şi de copiii ei cei neastâmpăraţi. ‘ ‘
***
Tineţi-vă cât puteti de strâns de veşmântul Marii noastre Stăpâne, ca să vă ajute. Fie ca Maica Domnului, care este Maica cea mult iubitoare a întregii lumi, să vă ocrotească pe voi pe toate si toată lumea! Amin.
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013, p. 87-88

Maica Domnului este stăpâna Cerului. Ne iubeşte şi stă într-un plâns continuu pentru noi. Ea e supărată pe toţi aceia...
Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său…...
Într-o zi, este adus în Unitatea de Primire Urgentă din Piatra Neamț, un băiețel de 2 ani și ceva în...
În zilele împăratului Justinian a fost adus brâul Născătoarei, din Episcopia Zila şi s-a pus în sfânta raclă şi aşezat...
Rugaţi-vă cu încredere la Maica Domnului, dar să nu încetaţi de a fi cu focul aprins în inimă pentru Hristos...
Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei...
Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău