Ne pregătim de post?
20:00, vineri, 8 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: cuget, octavian mosin, pocăinţă, postul mare, sfaturi duhovnicești

Ne aflăm în perioada rânduită de Biserică pentru a ne pregăti de această călătorie către Sfintele Paşti, căci postul este acel miraculos pelerinaj şi pregătire pentru redescoperirea adevăratelor valori şi trăiri lăuntrice.
Din cauza slăbiciunilor noastre şi a neputinţei de a trece brusc la o altă stare duhovnicească se face o pregătire către acea perioadă de pocăinţă.
Înainte de acest post de durată ar trebui să ne oprim încă o dată şi poate cu mai multă seriozitate cu gândul la noi înşine, la viaţa şi trăirea noastră şi să depunem un efort întru îmbunătăţirea stării noastre sufleteşti.
Să ne simţim împăcaţi cu toţi, să fie o stare de pace lăuntrică şi de concentrare la o rugăciune cu mai multă osârdie.
Doamne, pregăteşte-ne şi ajută-ne să intrăm cu vrednicie în perioada de înfrânare. Trezeşte-ne pocăinţa şi luminează-ne cugetul să Te cunoaştem şi să Te redescoperim în sufletele noastre mult păcătoase şi întunecate prin patimile pe care le săvârşim. Ajută-ne să ne pregătim de a face încă un pas întru apropierea de Tine, Doamne.
Preot Octavian Moșin


Să ne dăm osteneala de a ne obișnui încă de la trezirea din somn să cugetăm la Dumnezeu toată ziua. În...
Iată, azi dimineață a venit o mamă cu fiul ei. A venit de mai multe ori și s-a plâns că...
Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheamă prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastră cu secetă sau cu ploaie...
Când ești bolnav, înainte de toate, pune-ți nădejdea în Dumnezeu și în dese rânduri amintește-ți și cugetă la patimile și...
Duhul este Cel Ce „străpunge” inima şi atrage mintea la ea şi, odată ce inima este străpunsă de Duhul şi mintea se...
Cel mai bine este să nu amâni sub nici un chip spovedania. Dacă a pătruns astăzi vreo rază a lui...
Când ești bolnav, înainte de toate, pune-ți nădejdea în Dumnezeu și în dese rânduri amintește-ți și cugetă la patimile și...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău