Ne pregătim de Postul cel Mare?
10:38, sâmbătă, 12 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: cum se tinea postul mare, postul adevarat, postul mare, primavara sufletului, sfaturi duhovnicești
De luni, 14 martie, intrăm în Postul cel Mare.
Însă pregătirea a început acum trei săptămâni, prin includerea cărții și a perioadei numită a Triodului. Această denumire vine din greacă și înseamnă „trei cântări”, deoarece canoanele ce se citesc la slujbe nu sunt ca în cealaltă perioadă a anului, grupate câte nouă, ci doar câte trei cântări. Majoritatea canoanelor din Triod sunt atribuite călugărilor Teodor și Iosif Studitul de la mănăstirea Studion din sec. IX.
Triodul este o carte a pocăinței, pentru că și mesajul întregii perioade încearcă să trezească la lacrimi și la îndreptarea vieții.
Cu toate acestea la început de Post mesajul e unul diametral opus ˗ la Vecernia din seara Duminici Iertării suntem îndemnați ca vremea postului să o începem cu bucurie, căci acesta duce spre Învierea Domnului, zi de aleasă bucurie pentru toată suflarea creștinească.
Un post adevărat este cel care presupune lăsarea de bucate și, de rând cu ele, de păcate și de orice răutate. Iar cel care vrea să dobândească toată virtutea ar trebui să se împrietenească cu postul și cu rugăciunea, lucrând faptele bune.
Postul cel Mare mai este și o călătorie spre rai, din care Adam a fost scos pentru neascultare.
De aceea postul presupune nu doar iertarea unuia cu altul și cu Dumnezeu, dar și întoarcerea la lucrarea celor sfinte și dumnezeiești, la împăcarea cu toți și cu toate.
În post dezrădăcinăm tot răul din noi, dobândind armele necesare contra vrăjmașului sufletelor noastre. Postul adevărat taie, în locul sabiei, răutatea de la inimă.
Postul izgonește și zburdările cele trupești, potolește patimile noastre. Fără nevoință și asceză nu e posibilă biruința.
Postul nu trebuie privit ca ceva separat de celelalte lucruri pe care le recomandă Biserica. Mai bine zis, prin post se deschid altele. Privești, simți, trăiești, gândești altfel prin prisma postului. După care urmează Spovedania, Maslu, Împărtășania.
Zilele acestea discutam cu doi tineri care au ajuns să se lasă de toate produsele animaliere și să-și facă un program alimentar atât de eficace încât au simțit o forță extraordinară, o luciditate în lucruri și predispunere la rugăciune cu osârdie.
Sunt atâtea alte lucruri care ne îngreunează, pe când postul, din contra, este o modalitate de a scăpa de multele greutăți și neputințe ale noastre. Postul nu trebuie să fie povară, dar șansă de mântuire, supunându-ne nevoințelor duhovnicești.
Fie ca această primăvară duhovnicească, căci așa mai este numit acest post, să ne ajute să reînviem alții prin Sf. Paști, pe care vrem să-l trăim în acest an cu mai multă intensitate.
Să depășim toate neputințele și să alegem calea postului, care aduce doar roade!
Preot Octavian MOȘIN