Necesitatea postului
7:03, joi, 26 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: beneficiile postului, biruința asupra diavolului, crestin, hristos, învăţătură, literatură patristică, mântuitor, Nikolaj Evgrafovich Pestov, post, razboi duhovnicesc, rugăciune, ştiinţa

Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi post“ (Matei 17, 21). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul ne-a indicat două arme sigure în lupta cu duşmanul nostru, neamul duhurilor rele. Totodată, El le vorbeşte ucenicilor săi despre necesitatea postului în timpul „când Mirele va fi luat de la ei“ (Matei 9, 15). Luminătorul sufletului creştin, Duhul Sfânt Mângâietorul, ne părăseşte ca urmare a păcatelor noastre.
Întoarcerea Lui se dobândeşte, cum spune însuşi Mântuitorul, numai prin post şi rugăciune. Dacă importanţa rugăciunii pentru mântuirea sufletului este recunoscută de către toţi creştinii, adesea necesitatea celei de a doua arme – postul – nu se recunoaşte sau nu este îndeajuns conştientizată. Aceasta este una din ultimele biruințe ale celui rău asupra multor creştini contemporani.
Despre necesitatea postului pentru sufletul şi trupul nostru mărturiseşte întreaga literatură patristică. Influenţa benefică a postului asupra sănătăţii trupului o susţin şi oamenii de ştiinţă, dar numai în cazul când sufletele lor sunt luminate de învăţătura lui Hristos.
Din Nikolaj Evgrafovich Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, Editura Sophia, București, 2005, p. 57


Atenție: această postare este pro-post, iar nu anti-post. Tot ceea ce spun aici are un caracter de profundă susținere a...
“Postul este medicament. Și dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil și chiar păgubitor datorită...
În lumea noastră înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu prea are trecere. Chiar unii oameni care se consideră credincioşi nesocotesc cu...
Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe...
Postul – după mărturisirea Marelui Vasile – este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu. Căci zice acest mare...
Din punct de vedere religios, posturile sunt considerate perioade, mai lungi sau mai scurte, de pocăinţă şi rugăciune pentru iertarea...
Postul îi este de trebuinţă creştinului pentru a-i limpezi mintea, pentru a-i trezi şi dezvolta sensibilitatea, pentru a-i dirija voinţa...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău