Neîmplinindu-ne cererea, Dumnezeu ne face un bine

De ce Dumnezeu nu ne împlineşte întotdeauna cererile?

Rugăciunea nicioadată nu se pierde, fie că Dumnezeul nostru o ascultă, fie că nu. Şi este firesc să nu ne asculte întotdeauna, pentru că deseori îi cerem lucruri netrebuincioase şi nefolositoare. Şi atunci, preţuind osteneala rugăciunii noastre, Dumnezeu ne dă, fără să ne dăm seama, orice alt lucru, folositor şi trebuincios.

Cel ce va zice: „Şi ce-ai câştigat până acum din rugăciune?“ este nesăbuit. Noi, când ne rugăm, cerem de la Dumnezeu ceva pe care îl considerăm bun. Dacă însă în realitate este sau se va dovedi păgubitor – şi aceasta o cunoaşte Atotştiutorul – atunci El nu împlineşte cererea noastră. Deci, neîmplinind-o, ne face un bine, pentru că altfel am păţi răul pe care nu suntem în stare să-l întrezărim.

Ce putere are rugăciunea?

Puterea rugăciunii se găseşte nu în înfăţişarea exterioară, ci în conţinut, în duhul ei. Străduiţi-vă să trăiţi rugăciunea! Este exact ceea ce trebuie. Unul dintre Părinţi a zis că, atunci când ne rugăm, trebuie să ne simţim precum acuzaţii în faţa Judecătorului. Cineva l-a întrebat pe un pustnic: „Cum să stau la rugăciune?“. Şi acela i-a răspuns: „Să stai ca la judecată, cu privirea aţintită la buzele Domnului, Care în următorul moment, aşa să crezi, va pronunţa ultima sentinţă pentru tine: «Vino la Mine!» sau «Pleacă departe de la Mine»!“. Şi să strigi: „Doamne miluieşte-mă!“. Cred însă că Rugăciunea lui Iisus este cea mai bună sau cea mai puternică rugăciune pentru orice situaţie, numai că nu trebuie s-o rostim mecanic, fără simţire, ci cu participarea minţii şi a inimii.

Extras din Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească, Editura Egumeniţa, Atena, 2004