Fratelui meu (doresc) să se bucure în Domnul.

Zilele trecute, într-un fel, s-a încheiat postul. Postul bineplăcut Domnului. Cât e de bineplăcut? Nu pot spune pentru că nu sunt gândurile Domnului la fel ca și gândurile noastre. (Isaia 55.8) Dar îndrăznesc să zic: Felul și „viteza ieșirii” unora din post e marcată de profunzimea trăirii postului sau a sărbătorii.

De ce atâtea posturi de vreme ce îți porți credința în inimă?

Sigur că e bine să-ți pui întrebări. Prin asta omul dovedește că încă e viu. Dar e și mai bine să înțelegem corect ce este încrederea în Dumnezeu, credința în Dumnezeu și credința doar în părerile personale despre El. Spun asta pentru că, de multe ori suntem doar niște purtători de păreri și idei „creștinești”.

Postul în sine nu-i o poruncă seacă. E doar o metodă prin care, adăugând smerită cugetare, iertare, blândețe și alte virtuți creștinești, Îl putem cunoaște pe Dumnezeu. Și, cunoscând Adevărul, devenim cu adevărat liberi. (Ioan 8.32)

Mă întrebi care sunt roadele postului. Dacă e făcut în Duhul lui Dumnezeu, nu sunt altele decât cele ale Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. (Galateni 5.22-23) Însă altceva voiam să-ți împărtășesc. Hristos, apropiindu-se de ucenici, îi întreabă: Cine zice lumea că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul din prooroci. Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt? Răspunzând Petru a zis: Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu.(Matei 16. 14-16)

Aceasta e adevărata și profunda cunoaștere. Nu i-a spus că e „Învățătorul cel Bun și Milostiv Părinte” sau „Liderul nostru religios”. Cât de mult îi place lumii asemenea titulaturi. Petru I-a spus clar și răspicat: Tu ești Hristosul Fiul lui Dumnezeu Celui viu!!!  (Nu-ți vine să crezi cât de mult se teme lumea de asemenea răspuns. După el, Domnul descoperă care este de fapt scopul aflării Lui printre oameni.)

Știi de ce creștinii au fost și mai sunt persecutați fără milă? Nu pentru faptul că credeau în Hristos. Nu. (Statuia lui Hristos cu ușurință și-a găsit locul în Panteonul zeilor din Roma.) Ci pentru că-L recunoșteau doar pe El Dumnezeu Adevărat vrednic să I se aducă închinare și slujire.

Postul, asceza, sinceritatea și simplitatea, credința și curajul ajută nemijlocit la această cunoaștere de Dumnezeu și mărturisire. Ne sunt lăsate ca îndemnuri și sfaturi, dar lumea nu propune altceva decât reguli de comportare într-un joc murdar. Ea ne spune: Crede în cine dorești și cum dorești, dar nu ignora mulțimea de „hristoșei” locali cu pretenții „mesianice”. Cu regret o spun, dar la acest joc sunt părtași și unii care au îmbrăcat haina slujirii…

Dacă nu ti-ai adus degetul arătător la tâmpla, ascultă mai departe. Sigur că-mi vei reproșa și-mi vei zice că nu înțelegi cum un creștin care merge destul de des sau chiar slujește în biserică, poate fi într-un fel necredincios. Da, poate. Singur Domnul Hristos spune: „Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” (Ioan 5. 44)

Toți care L-au cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu, măcar pentru câteva clipe, și-au schimbat viața și felul de a privi oamenii și lumea ce-i înconjoară. Pe această mărturisire este zidită Biserica lui Hristos. Însă pentru aceasta e nevoie de post, rugaciune și încredere. Și nu trupul sau sângele descoperă acestea, ci Tatăl Nostru Cel din ceruri…

Dar lumea? Ce propune lumea? Circ și pâine din care, gustând, flămânzești și mai tare.

Hristos Mântuitorul ne îndeamnă: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16. 24-26)

Arhim. Augustin Zaborosciuc