Nevointa nu este scop în sine, este mijloc

Un tânăr a venit la părintele Ioan să se spovedească. S-a întors după două săptămâni:

– Părinte, ori sfaturile sfintiei voastre nu sunt bune, ori dracii au pornit război crunt împotriva mea, ori m-a biruit duhul trândăviei.

– De ce spui asta, frate?

– Vin la biserică de doi ani de zile. M-am spovedit o singură dată, la început. Mi-am făcut o pravilă de rugăciune foarte serioasă: dimineata – două catisme din Psaltire, după-masa – Paraclisul Maicii Domnului, seara – Acatistul Preadulcelui Iisus. Făceam zilnic trei sute de metanii si ziceam aproape tot timpul rugăciunea lui Iisus. Nu stiu câti crestini se nevoiau ca mine si nici câti erau râvnitori ca mine. Dar de când m-am spovedit la sfintia voastră, abia termin cele trei catisme din Psaltire si abia fac o sută de metanii. Părinte, nu e bine, ce credeti că se întâmplă cu mine?

– E foarte bine ce se întâmplă cu tine, esti pe drumul cel bun.

– Cum, părinte, nu vedeti de unde am plecat si unde am ajuns?

– Nu, nu văd, eu văd doar că ai pus început bun.

– Ce început bun, părinte, unde mai e nevointa mea?

– Eu te-as întreba altceva: oare unde mai e mândria ta că nu mai e nimeni ca tine, că nu mai e nimeni atât de sfânt ca tine?

– Părinte, nu ziceam că sunt sfânt…

– Să stii că ortodoxia nu e fariseism, cine face mai multe metanii e campion, cine zice mai multe catisme la Psaltire e mai sfânt. Sfintii nu au strălucit numai prin sute de metanii, ci mai ales prin smerenie, prin dragoste de Dumnezeu. Nevointa nu este scop în sine, este mijloc. Cine face nevointă fără smerenie nu are plată. Înainte te mândreai cu nevointa ta, si mândria îti dădea putere. Dar, după ce te-ai spovedit si ai primit canon, si nu mai făceai ce-ti trecea prin cap, ci ceea ce trebuia să faci, atunci puterile ti-au slăbit.

De demult, un pustnic a tinut un post foarte aspru, mândrindu-se. Cum a întrerupt postul, a văzut că diavolul mândriei a plecat de la el. Asa si tu: ce făceai de capul tău, fără binecuvântarea unui duhovnic, îti hrănea mândria. Cum ai primit canon, cum au început dracii să îti dea luptă. Abia acum începi să întelegi cât de greu este războiul duhovnicesc. Nu te gândi că ai slăbit, gândeste-te cât de slăbit erai înainte, când te vedeai mai râvnitor si mai nevoitor decât altii.

Să stii că mai mult Îi place lui Dumnezeu cel care face un canon mai mic smerindu-se decât cel care face canon mare pentru a-si hrăni iubirea de sine. Asta nu înseamnă că Biserica nu a avut mari nevoitori, ci doar că acestia au pus la temelia ostenelii lor smerenia. Să dea Dumnezeu să mergi si tu pe acelasi drum. Si nu numai că vei ajunge să faci aceleasi nevointe ca înainte, ci poate vei face unele mai mari. Dar vor fi nevointe încununate de Dumnezeu.

Întelegându-si greseala, tânărul îi spuse părintelui:

– Da, părinte, asa este, nevointele îmi hrăneau iubirea de sine. Stiu că sunt mândru, dar vreau să scap de mândrie. Cât mai repede.

– Usor, usor, că nu e usoară lupta cu această patimă. De multe ori nu ne dăm seama cum trebuie să luptăm împotriva mândriei. Dar un sfat este sigur: caută să dobândesti smerenia. Smerenia goneste mândria.

– Si dacă nu reusesc?

– Nu poti reusi de capul tău. Dar, spovedindu-te des, Dumnezeu te va ajuta să reusesti.

– Vă multumesc mult, părinte. Simt că mi s-a usurat sufletul. Parcă mi s-ar fi luat o ceată de pe minte.

Din Patericul Mirenilor, Pilde pentru secolul XXI, Editat de Editura Egumeniţa. Galaţi. 2004