„Nici treburile nu apuc să le termin şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne”

Părinte, o mamă mi-a spus: „Sunt slabă trupeşte şi mă obosesc repede. Nici treburile nu apuc să le termin şi nici timp pentru rugăciune nu-mi rămâne”.

– Să-şi simplifice viața, ca să-i rămână timp şi pentru rugăciune. Căci în felul acesta ea poate spori mult duhovniceşte. Dacă o mamă şi-a simplificat viata ei, dar se osteneşte pentru că are mulţi copii, atunci este îndreptăţită să spună „sunt obosită”. Dar dacă îşi pierde timpul căutând să-şi aranjeze casa cât mai frumos pentru străinii care o vor vizita, atunci ce să mai spui? Unele mame, pentru a le avea pe toate aranjate în casă, îşi constrâng atât de mult copiii, încât nu-i lasă nici măcar să mişte un scaun sau o pernă. Le impun disciplină militară şi astfel copiii, deşi se nasc sănătoşi, din păcate cresc vătămaţi.

Un om inteligent, dacă va vedea într-o casă cu mulţi copii toate lucrurile puse la locul lor, va trage concluzia că, fie copiii sunt vătămaţi la minte, fie mama este barbară şi le impune disciplină militară. Le bagă frica în suflet şi de aceea copiii se tem să se joace. Odată am mers la o casă cu mulţi copii. Câtă bucurie mi-au pricinuit copiii cu neorânduielile lor copilăreşti, care stricau ordinea lumească – adică fiecare lucru să fie pus la locul lui. Dar tocmai aceasta este cea mai mare neorânduială, care îl oboseşte mult pe omul contemporan.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 93-94