Nicoale Fuştei, doctor în Teologie, în discuție cu tinerii la biserica Universității de Stat
14:16, joi, 29 octombrie, 2015 | Cuvinte-cheie: Nicoale Fuştei, seri duhovnicesti, taina cununiei, usm

În fiecare miercuri seara la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) se citește Acatistul Sfântului Duh, ora 18.00, după care au loc tradiționalele Seri duhovnicești.
În ziua de miercuri, 28 octombrie, ora 19.00, la întâlnirea cu tinerii a fost invitat –Nicoale Fuştei, doctor în Teologie, care a abordat tema “Condiții canonice la Taina Cununiei”.
Inviatatul serii s-a referit la Taina Cununiei în Biserica ortodoxă, explicând care sunt condiţiile întemeierii unei familii binecuvântate de Dumezeu și care sunt impedimentele care nu ar permite formarea acesteia.
La final s-a răspuns la întrebările celor prezenţi.








În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc