Nimeni să nu nădăjduiască în oameni, ci în Dumnezeu
17:22, miercuri, 15 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: a avea nadejdea in Dumnezeu, cuvant de invatatura, frica lui Dumnezeu, incredere in oameni, izbândă, nădejdea în Dumnezeu

Întru această zi, învăţătură, ca nimeni să nu nădăjduiască în oameni, ci în Dumnezeu
Fericit este, fraților, omul acela, care nădăjduiește, întru toate, în Dumnezeu, mai mult decât în oameni. Căutați la neamurile, cele de la început, și vedeți cum au crezut în Domnul și n-au fost rușinați. Că cine, petrecând întru frica Lui, a fost părăsit de El ? Sau cine, chemându-l pe El, a fost trecut cu vederea ? Milostiv și îndurat este Domnul, că iartă păcatele și mântuiește, în vreme de necaz. Drept aceea, să nu ne luăm după gândul inimii noastre, nici să zicem, cine ne va izbăvi pe noi de răutăți, că Domnul Dumnezeu va da izbândă celui asuprit. Deci, bine este a nădăjdui în Domnul Dumnezeu, mai mult decât în om.
www. ganduridinortoxie.wordpress.com


Nu te descuraja, oricât te-ar lupta patimile și gândurile păcătoase. Pune mereu început bun și zi: „Domnul este Viu, de...
Ce înseamnă ca în toate să ai nădejdea în Dumnezeu? A nădăjdui în Domnul înseamnă să-I încredințezi Lui viața ta,...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău