Nimic personal, doar business!

Goana după avere şi influenţă nu e nouă, şi primul sânge omenesc a fost vărsat pe pământ anume din motive de „concurenţă”, invidie, autoritate.

Cererea generează oferta, şi cererea lumii virtuale atrage oferte virtuale. Noţiunea de bani digitali este vehiculată tot mai insistent, internetul abundă în burse cu valute digitale, chiar apar şi carduri bancare, prin intermediul cărora pot fi monetizate aceste „valori” invizibile, obţinute în urma speculaţiilor bursiere.

Unele ţări se gândesc serios la crearea valutelor naţionale digitale, altele deja au asemenea mecanisme, şi departamente întregi de specialişti urmăresc şi operează neîntrerupt cu sistemul banilor nepalpabili. Totul este despre influenţă, bunăstare, prosperitate.

Străinilor care vizitează ţări sărace precum Moldova le este mult mai convenabil să folosească cardul bancar, decât să-şi monetizeze impulsurile electronice în valuta locală. Adică, să convertească punctele digitale în leii moldoveneşti, murdari, rupţi, ponosiţi, dar munciţi cu multă sudoare.

Nu este o tendinţă nouă, hârtiile de valoare au fost puse masiv în circulaţie încă de templierii şi ospitalierii care au invadat Ţara Sfântă în urma cruciadelor, iar banii de hârtie au apărut masiv abia la sfârşitul secolului 19, şi atunci existau foarte mulţi sceptici, dar şi foarte mulţi din cei care au sesizat, cât este de convenabil, comod şi uşor să foloseşti hârtiile de valoare – pentru că asta reprezintă notele bancare pe care noi azi le numim bani. Statele şi-au creat bănci în care se depozitau aceste hârtii, şi eu îmi amintesc că prin anii 90 mergeam la magazin cu sacii– şi anume de hârtii care odinioară fusese bani. Erich Maria Remarque în „Trei Camarazi” aminteşte ironic că prin 1923 câştiga lunar două milioane de mărci, salariul i se achita de două ori pe zi, iar patronul îi oferea şi pauze în timpul zilei, pentru a cheltui banii, întrucât până la sfârşitul zilei valoarea lor putea să cadă de două ori, în dependenţă de cursul dolarului american. Oare nu putem trage învăţătură din această ironie???

Şi acum, ceva mai serios. Cică, vor să scoată din uz aceste hârtii, pentru a-i băga în alte pungi – din plastic. Dispar banii de hârtie, rămân doar impulsurile. Portmoneele vor conţine doar buzunare pentru cartonaşe bancare, numite carduri, şi oriunde vei merge să cumperi sau să vinzi, vei introduce cardul şi îţi vei realiza operaţiunea dorită. Am văzut imagini din Amsterdam, cerşetorii au terminale portative unde donatorii le pot oferi „bani” prin card bancar. Problema e că nu tot omul va putea avea acest card şi/sau terminal bancar, ci doar unii. Deocamdată se obţine benevol, dar va veni vremea când altfel nu se va putea. Iată şi numărul fiarei…

Întrebarea e pregnantă- e sfârşitul lumii? Da. E sfârşitul lumii cu care noi, dinozaurii, suntem obişnuiţi. Vin mastodonţii. Dar şi aceştia vor dispărea, vor veni şi alte fiare, mici, doar foarte sângeroase. Cea mai îngrozitoare din ele este impersonalitatea. Fără card (cip electronic, cum doriţi), nimeni nu va mai putea cumpăra sau vinde. E un sistem fiscal perfect, este exclus la absolut factorul uman, totul e realizat de robot. Nu este om, nu este personalitate. Nothing personal, just business, sir!

Preotul Constantin Cojocaru