Noi dezvăluri din Marele Sinod: AUTOCEFALIA… sau, cum o problemă bisericească poate fi și o problemă politică

Într-un interviu acordat in aceste zile publicatiei ucrainene RISU, a carui traducere Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe o publica mai jos, in premiera, Arhiepiscopul Iov (Getcha), repezentant al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, a vorbit despre Bisericile care nu au participat la Marele Sinod Panortodox din Creta, despre blocarea discutiilor legate de autocefalie și despre problema Bisericilor Ortodoxe din Ucraina.

– Care sunt impresiile despre Mare Sinod Panortodox din Creta? S-a realizat ceea ce era de așteptat? Organizarea și rezultatele lui sunt satisfăcătoare?

– Practic, Marele Sinod a avut loc cu succes, în sensul că toate documentele care fusesera pregătite și coordonate in procesul de pregătire pan-ortodox au fost adoptate. Desigur, cu unele corecturi, dar acestea sunt minore și nu schimbă substanța conținutului documentelor. De asemenea, considerăm că Marele Sinod s-a desfasurat cu succes. Este regretabil, desigur, ca patru Biserici au refuzat să participe. Ele au refuzat în ultimul moment. Cand au participat la procesul de pregătire, ele au semnat documentele care au fost pregătite; ele chiar au luat parte în organizarea de reuniuni, cu o lună înaintea Sinodului. Biserica Ortodoxă Rusă chiar a fost prezenta, cu o săptămână înainte de Marele Sinod, la reuniunea Comitetului de pregătire a mesajului Sinodului. Dar, ea a decis în ultimul moment să nu participe la Marele Sinod.

– V-ati asteptat?

– Nu ne-am asteptat, desigur. Din păcate, aceste Biserici au luat o astfel de decizie, iar acum ele poartă aceasta răspundere. Dar Marele Sinod a avut loc, așa cum se planificase.

– Absența acestor patru Biserici a insemnat o ocazie pentru Biserica Ortodoxă Rusă, să declare că nu recunoaște, pentru Marele Sinod, statutul de Pan-Ortodox. Dar, după cum știm din istorie, Sinoadele Ecumenice nu s-au bucurat de prezenta tuturor Bisericilor existente și nici a tuturor episcopilor. In ce masura pozitia Bisericii Ortodoxe Ruse este una justa?

– În istoria Bisericii, in majoritatea Sinoadelor, nu au fost prezenti reprezentanți ai multorBiserici. Dar, trebuie sa tinem cont aici si de modul in care a fost intampinat Sinodul. Cu toate că în multe dintre Sinoadele Ecumenice nu au existat reprezentanti au tuturor Bisericilor, toate acestea au adoptat deciziile Sinoadelor, conferind astfel statutul de așa-numite Sinoade Ecumenice.

– Adică, participarea și receptarea sunt concepte paralele, care nu sunt neapărat legate între ele?

– Da, dar știm de asemenea, din istorie, că au existat Biserici care au refuzat să participe la uneleSinoade. Și, pentru că au refuzat să participe la Sinoade, au rămas în afara Bisericii. Acesta este cazul, de exemplu, Bisericii Armene din secolul al V-lea, care a negat cel de-Al PatruleaSinod Ecumenic de la Calcedon, fiindca a considerat că problema monofizismului este o problemă a Bisericii din Constantinopol și ca nu o privesc. Au existat, de asemenea, probleme politice legate de această poziție. Dar Biserica Armeană nu a ramas în unitate cuOrtodoxia universală. Este una dintre Bisericile necalcedoiniene care, de-a lungul secolelor, au ramas în afara Bisericii universale.

– Asta înseamnă că consecințele istorice ale unui astfel de refuz pot fi greu de estimat?

– Totul depinde de modul in care va fi receptat Sinodul. Acesta a avut loc, iar Bisericile care au refuzat să participe, acum raspund pentru viitorul lor.

– Acum, purtătorii de cuvânt ai Patriarhiei Moscovei au lansat declaratii in care afirma că tocmaiBiserica Rusă si-a pus in functiune toate pârghiile și mecanismele de care dispune, pentru a organiza intr-adevar un Sinod real Pan-ortodox. In ce masura, aceste declarații reflectă starea reală a lucrurilor?

– Trebuie sa spunem că nu este pentru prima dată când Patriarhia Moscovei vrea asta. Astfel de încercări au mai fost făcute si în 1948, cand a incercat să se organizeze o întrunire pan-ortodoxa la Moscova, în epoca sovietică (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Știm că a eșuat, nu numai pentru că unele Biserici au refuzat să participe, dar pentru că Biserica Ortodoxă Rusănu are nicio bază canonică pentru convocarea unui astfel de Sinod.

– S-a avansat si ramane in vigoare, în Biserica Ortodoxă Rusă, doctrina politică „Moscova – a treia Roma”, care atribuie Bisericii rolul de „unificator al tinuturilor rusesti”. Cum reactioneaza Patriarhia Ecumenică?

– Acesta este mitul „Moscova – a treia Roma”, zidit pe ideile exprimate de călugărul rus Filoteu, care a trăit în secolul XV-XVI. Este un mit absolut, pentru că în istoria Bisericii și în conceptul canoanelor, nu există nicio prima – a doua – a treia – a patra Roma. Există, Roma antică, centrul Imperiului Roman, centrul civilizației europene, și există Noua Roma – noua capitală a Imperiului Roman. Nu există nicio primă, a doua, ci există vechea și noua Roma. O a treia, a patra, a cincea, nu vor exista niciodata. Iar acest lucru tine de istoria, nu doar a Bisericii, nu doar de istoria imperiului, ci este povestea civilizației umane. Biserica Romei și cea din Constantinopol sunt acum moștenitoare ale celor două Biserici. Ele sunt moștenitoare ale acestei istorii politice, ecleziale, umane, și sunt legate canonic cu fundamentele si privilegiile acesteia.

– În lumea ortodoxă – și aceasta este exprimat puternic in Biserica Ortodoxă Rusă – acum există un val de voci care are o atitudine foarte agresivă, eshatologica, in ce priveste al optulea, al nouălea și următoarele Sinoade Ecumenice, iar in ce priveste organizatorul acestui Mare Sinod din Creta, Patriarhul Ecumenic, aceste voci sunt, ca sa o spunem bland, foarte critice. Există curente eshatologice cu vreo implicatie politica care sa ameninte unitatea Ortodoxiei universale? În general, in ce masura linia „fundamentalism – ecumenism” reprezinta o provocare serioasă pentru Ortodoxie?

– Astfel de valuri sunt izolate, în ciuda numărului de susținători ai acestora. Ele nu reflectă pozițiaBisericii.

– Dar, în Biserica Rusă ele nu sunt combatute, ci sunt folosite…

– Aceste tendințe sunt foarte periculoase. De asemenea, Biserica nu poate adopta aceste poziții izolate. Pentru că aceste poziții nu reflectă credința și misiunea creștină. Vedeti dumneavoastra, oamenilor le place să se folosească de cifre. Și ei cred că, daca au mai mulți susținători, ei sunt cu atât mai puternici. Dacă revenim la istoria Bisericii, arienii erau foarte numerosi în secolul al patrulea. Ei erau puternici, si cateva figuri eminente ale Bisericii, precum Sfântul Grigorie Teologul, Sfantul Vasile cel Mare, s-au preocupat de supraviețuirea Bisericii. Insa, în ciuda numărului de adepți ai arianismului, Biserica nu a adoptat pozițiile acestora, astfel încât doctrina ariană a fost izolată, necorespunzand adevărului credinței și doctrinei creștine. Mai târziu, la momentul luptei împotriva monotelismului, în secolul al VII-lea, Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost aproape singurul susținător al Credinței Creștine. Aproape toți, majoritatea oamenilor erau susținători ai monotelismului. Dar, în cele din urmă, a fost condamnat, și Maxim Mărturisitorul, care a fost singurul care și-a menținut poziția, a învins. Asa incat, aici nu trebuie să vă faceți griji.

– Permiteti-mi sa trec la problema autocefaliei. Chestiunea proclamării autocefaliei s-a numarat între proiblemele Marelui Sinod Pan-ortodox, din cauza confruntărilor pe marginea ei și a absenței unui consens ortodox. De ce această chestiune naste atât de multe conflicte?

– În procesul de pregatire pan-ortodox, problema autocefaliei și a proclamarii ei a fost prezenta și a fost discutată. Și există înregistrări, chiar, de texte pregatitoare. Eu vorbesc în general, despre proces, pentru a intelege unde s-a oprit totul. Studierea chestiunii a avut ca punct de plecare faptul că Patriarhia Ecumenică este considerată o Patriarhie unica a lumii ortodoxe, care are dreptul sa acorde autocefalia, atât din motive istorice, cat si canonice. Pentru că, în istorie, toate cazurile de acordare a autocefaliei, noi apărute, începând din secolul al XVI-lea, cu cea a Bisericii Ruse, și pana in zilele noastre, Patriarhia Ecumenică a fost cea care a acordat autocefalia. Aceasta, din motive canonice, intrucat Patriarhia Ecumenică ocupa primul loc în lumea ortodoxă.

Când s-a discutat despre problema autocefaliei, la nivel pan-ortodox, în spiritul consensului, unii au spus: „Nu! Biserica din Constantinopol nu poate acorda, singura, autocefalie. Trebuie sa adaugam că, pentru acordarea autocefaliei, trebuie să existe un acord inlcusiv din partea Bisericii din care face parte Biserica solicitanta”. Aici putem lua un exemplu actual: dacă Ucraina dorește să primească autocefalia, Constantinopolul singur nu poate să i-o acorde, ci trebuie să existe o solicitare din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, intrucat Biserica Ucrainei, în prezent, face parte din ea. Deci, în contextul pregătirii Marelui Sinod Pan-Ortodox, Patriarhia de Constantinopol a acceptat compromisul și a convenit caautocefalia să fie acordata de Constantinopol numai cu acordul și cererea Bisericii din care face parte Biserica interesata. Apoi, am mers mai departe. A aparut problema Tomosului,documentul care proclamă autocefalia Bisericii în cauză, și în care sunt enumerate toate punctele pe care ar trebui să le respecte noua Biserică, toate cerințele pe care aceasta trebuie să le îndeplinească. Atunci, a aparut întrebarea: cine semnează Tomosul, deși doar Patriarhul Constantinopolului putea face asta. Ca parte a discuției, s-a spus: „Nu! Toti liderii, toți întâistătătorii Bisericilor locale. Pentru că ei trebuie să accepte, ei trebuie să recunoască această nouă Biserică„. Patriarhia de Constantinopol a mers din nou pe calea compromisului și a spus: „Ei bine, toti întâistătătorii Bisericilor locale sa semneze Tomosul„.

– Și pentru fiecare semnătură, înseamnă alte discuții?

– Da. Și apoi Constantinopolul a acceptat compromisul. Am mers până la semnareaTomosului. Știm din istorie că Tomosul era semnat de Patriarhul Constantinopolului, care după semnătura punea cuvântul „Proclama„. Pentru ca, Patriarhul Ecumenic, ca Primat, în calitate de președinte al Sinodului, proclamă autocefalia. Și, după aceea, isi puneau semnăturile membrii Sinodului Bisericii Constantinopolului, fără nicio alta mențiune. Pentru că ceea ce este proclamat de șef, devine pur și simplu confirmat de ceilalti, ca fiind un document oficial valabil. Constantinopolul și-a dorit să adopte această practică și să spună: „Patriarhul Constantinopolului semneaza Tomosul, cu cuvântul ‘Proclama‘, iar ceilalti Primati, ca membrii ai Sinodului, pur și simplu isi aplica semnăturile lor în ordineadipticelor ortodoxe”. Din nou, a existat o discuție, și din nou, o pretentie: „Nu! Ceilalti patriarhi trebuie să adauge, in mod asemanator, cuvinte după semnatura”. Și, Constantinopolul a acceptat din nou un compromis. Și a spus: „Atunci vom face astfel:Patriarhul Constantinopolului sa semneze, iar ceilalti patriarhi să aplice cuvântul ‘Co-proclama‘, dupa principiul slujirii ortodoxe”. Noi știm că, atunci când oficiem Sfanta Liturghie, exista intotdeauna un primul, unul se considera ca prezideaza, și altii co-oficiaza.

– Este logic.

– Și, din nou, reprezentanții Patriarhiei Moscovei nu au fost de acord cu cuvântul „Co-proclama„. Ei au vrut ca fiecare sa semneze ca Patriarhul, cu cuvântul „Proclama„. Aici,Patriarhia Ecumenica nu a fost de acord. Nu din motive de onoare sau politice. Pur și simplu pentru că este ilogic și incorect. Un singur om poate proclama, iar ceilalți care sunt cu el pot doar ‘co-proclama‘. Dar, toată lumea nu poate proclama. Și, in asta s-a blocat problema. De când au existat aceste sesiuni, în 2009, dacă nu mă înșel, a rămas blocata. S-ar putea spune că problema autocefaliei a fost examinata, am ajuns la un text de compromis, dar a fost blocata de problema semnăturii Tomosului. Acesta este motivul pentru care s-a decis, să nu se mai aducă problema pe ordinea de zi. Asa incat, pentru Constantinopol, asta înseamna că problemaautocefaliei va rămâne așa cum a fost ea la începutul luarii sale în discutie [anulandu-se toate compromisurile care fusesera facute / LO]. Pentru că toate variantele de compromis, pentru care a existat un acord, nu au dus la niciun rezultat.

– Primele autocefalii sunt numite vechi, pentru că a existat un al doilea val, de noi autocefalii, începând cu Biserica Ortodoxă Rusă, care calitativ au fost un pic diferite. În opinia dumneavoastră, acest nou val de autocefalii este un proces natural, sau demonstreaza existenta unor probleme în sanulortodocșilor? Este Ortodoxia universală pregătită pentru un al treilea nou val de autocefalii?

– Care este diferența intre primul și al doilea val? De fapt, al doilea val a început în secolul al XVI-lea, după acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ruse. Care este diferenta intre primul și cel de-al doilea val, si in ce sens este situatia un pic diferita? In sensul că vechile centre, intre care se aflau Roma (dar problema Romei, este o altă problemă acum), Constantinopolul, Alexandria, Antiohia, Ierusalimul și Ciprul sunt Bisericile care au fost confirmate la Sinoadele Ecumenice. Și, după cum știm, este principiul Bisericii, iar fundamentaliștii, de asemenea, sunt de acord cu acest lucru și reiterează faptul că Biserica Ortodoxă ar trebui să rămâna la organizarea Sinoadelor Ecumenice. Noi nu ne putem considera ortodocsi, dacă renuntam la dispozitiile vreunui Sinod Ecumenic. Acestea sunt obligații ale Bisericii Ortodoxe. AcesteBiserici au fost confirmate de Sinoadele Ecumenice. Pe de altă parte, noul val de autocefaliinu a fost confirmat de vreun Sinod Ecumenic. Putem spune că, autocefalia lor nu diferă cu nimic, dar situatia lor nu a fost confirmată de un Sinod Ecumenic.

– Li s-a acordat autocefalia, din motive economice sau politice?

– Noul val de autocefalii, întotdeauna, a venit ca răspuns la circumstanțele politice, la crearea unui nou stat sau a unui nou imperiu. Avand in vedere natura statului, autocefalia a fost acordata pentru a rezolva o problemă administrativă. Din aceasta cauza, acest al doilea val deautocefalii continuă până astazi – majoritatea acestor autocefalii au fost proclamate la sfârșitul secolului al XIX-lea și in secolul XX.

– Al doilea val de autocefalii a tinut de despărțirea de Constantinopol, dar există un al treilea val: cand apar separari, nu de Patriarhia de Constantinopol, ci de Bisericile-fiice. Aceasta este problemaBisericii Sârbe și a Bisericii Ortodoxe Ruse. Iar Constantinopolul a trecut deja prin asta.

– Constantinopolul consideră, încă, teritoriul Ucrainei, drept teritoriu canonic al Bisericii din Constantinopol. Nu trebuie să uităm că aceasta se bazează tocmai pe cazul Mitropoliei din Kiev, care a acordat autocefalia Bisericii din Polonia, în 1924. Statul polonez s-a adresatConstantinopolului…

– Chiar statul s-a adresat Constantinopolului?

– Da. Asa s-a întâmplat. In anii ’20, statul polonez a devenit independent. Iar statul a spus: „Noi nu ne opunem ca în Polonia sa traiasca creștini ortodocși, care sa-si practice credinta și sa mearga la Biserica. Dar, ca stat, noi nu vrem să existe o Biserică, în Polonia, care sa fie un stalp al unui stat străin, mai ales antagonist”. Din acest motiv, statul polonez, în 1924, s-a adresat Constantinopolului, pentru a-i acorda autocefalia Bisericii din Polonia. Aceasta a fost cererea statului, privind rezolvarea unei probleme politice.

– Asta inseamna ca se poate spune că o problema bisericească poate fi totodata si o problemă politică?

– Da, pentru Polonia, nu a existat nicio problemă cu Credința Ortodoxă, cu doctrina Liturghiei Ortodoxe – acestea sunt chestiuni religioase, care nu privesc un stat. Dar statulpolonez a avut o problemă politică – nu a dorit ca Biserica Ortodoxă din Polonia sa serveasca intereselor unui alt stat. Și, din acest motiv, el s-a adresat Constantinopolului, pentru a-i acorda autocefalia și a rezolva problema politică. Și, pe ce bază, Constantinopoluli-a acordat, in 1924, Tomosul, Bisericii Ortodoxe din Polonia? Constantinopolul a considerat Biserica Poloneză ca parte veche a Mitropoliei Kievului. Și știm că, sub Mitropolitul Ciprian Tsamblak, Mitropolia Kievului facea parte din statul polonezo-lituanian, adică granitele sale, de asemenea, se intindeau pana pe teritoriul Poloniei și Lituaniei contemporane. Aceasta s-a intamplat, de asemenea, in timpul lui Petru Movilă, care a fostMitropolit al Kievului. Mitropolia de Kiev a fost, apoi, supusa Constantinopolului. Și, pentru că Polonia se afla, la un moment dat, în Mitropolia Kievului, și fiindcă a fost, din punct de vedere canonic, supusa direct Constantinopolului, atunci Constantinopolul a acordat autocefalia Bisericii din Polonia, în 1924. Astfel, dacă în 1924, Constantinopolul a acordat autocefalia Bisericii din Polonia, pe baza Mitropoliei din Kiev, de ce astăziConstantinopolul nu ar avea dreptul sa acorde chiar Mitropoliei de Kiev autocefalia? Daca a fost posibil în 1924, de ce sa nu fie posibil si astăzi?

– Delegația ucraineană, ca parte a Bisericii Ortodoxe Ruse nu a participat la Marele Sinod Pan-Ortodox. O altă parte a ortodocșilor din Ucraina ramane fără nicio reprezentare în Ortodoxia universală. Cine este responsabil pentru o astfel de situație deplorabilă, în ce-i priveste pe ucrainenii ortodocși? Nu este o situatie anormala?

– Patriarhul Ecumenic a arătat, in mai multe randuri, că Constantinopolul este Biserica Mamă a Bisericii din Ucraina. Nu o data, el a spus că este parinte spiritual al ucrainenilor. Și, din acest motiv, Patriarhul Ecumenic urmareste în mod continuu și este preocupat de situația din Ucraina. Mai mult decât atât, după ce Parlamentul Ucrainean i-a trimisPatriarhiei de Constantinopol solicitarea de a fi acordata autocefalia Ucrainei, această cerere a fost discutată în cadrul Sinodului, care a decis ca ea sa fie transmisă mai departe unei Comisii (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), pentru o analiză serioasă și corectă a acestei probleme. Astfel, Constantinopolul se ocupa de ea.

– Ati descris problema și ati subliniat si complexitatea ei. Pentru rezolvarea problemei, trebuie să aiba loc un proces bine definit, trebuie să studiem și să găsim raspunsul. Și, acesta este tocmai scopul activității acestei Comisii. Dacă ar fi existat vreun răspuns la întrebarea, despre cum să fie rezolvata problema, ar fi fost rezolvată de mult timp! Constantinopolul nu ar trebui să studiezeproblema ucraineană, din perspectiva: are dreptul de a acorda autocefalie, sau nu? Sau: esteBiserica Ucrainei fiica Bisericii din Constantinopol, sau nu? Constantinopolul stie aceste lucruri și le-a arătat nu o data și le-a confirmat. Examinarea chestiunii presupune găsirea unei cai de a rezolva problema. Acesta este scopul Comisiei. Prin urmare, în acest moment, eu nu pot să va spun cum se va rezolva această problemă. Noi nu am găsit încă procesul care trebuie urmat, fiindca altfel problema ar fi fost deja rezolvata. Dar este important de reținut, iar acesta este un principiu canonic, ca nu mai poate exista o alta Biserică în acelasi teritoriu. Cum s-ar spune, două Biserici autocefale nu ar putea exista simultan pe un acelasi teritoriu. Iar, pentru a proclama autocefalia, avem nevoie de unitatea Bisericii. De aceea, trebuie să lucram la acest aparat.

– Nu ar trebui sa aiba loc un dialog?

– Vă reamintesc un exemplu din Biblie. Deschideti Cartea lui Iov, din Vechiul Testament. În primul capitol, Iov relatează dialogul cu Dumnezeu și diavolul. În Cartea lui Iov, Dumnezeu poarta un dialog cu satana. Daca un astfel de dialog nu este imposibil – între Dumnezeu și diavol! – de ce, astăzi, ar fi imposibil un dialog între creștini, mai ales între creștinii ortodocși?

– Adică, cât de bine sunt ei informați despre Bisericile din Ucraina?

– Aici trebuie spus că sunt diseminate informații foarte diferite și contradictorii. Acest lucru nu este nou: în toate aspectele, spre exemplu, politic, dacă comparăm informațiile oferite de jurnaliștii americani, acestea pot să nu prea coincidă cu cele oferite de jurnaliștii ruși. Și chiar si într-o aceeasi țară, in functie de înclinațiile politice ale ziarelor și jurnaliștilor, informația apare in diferite lumini, în diferite ziare. Aș spune că lumea este prost informata, de fapt, privind ceea ce se întâmplă în Ucraina. De exemplu, un episcop al Patriarhiei de Constantinopol m-a intrebat, înainte de călătoria mea, daca trupele rusești se afla pe teritoriul Ucrainei. El avea impresia că, după acordurile de la Minsk, aceasta problema fusese deja reglata. Acesta este doar un exemplu. Există, desigur, informații, și există mai multe contradicții în informații si, ca să spun deschis, în afara Ucrainei se scrie foarte puțin despre această țară.

– Aceasta este una dintre cauzele suplimentare pentru care această chestiune a fost transmisa unei Comisiii, pentru o examinare mai profundă.

– După cum o indica problema ucraineană, există o chestiune bisericeasca la nivel global. Nu tine de examinarea doar a unei părți sau a unei sucursale, ci problema este abordata in totalitatea ei. Dar, desigur, această problemă va fi, de asemenea, discutata.

– Da, spre uniune.

Traducere din limba rusa, pentru Agentia de strii Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin