„Nu este aici, a înviat!” | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în ziua de luni a Săptămânii Luminate
23:58, duminică, 8 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: Învierea Mântuitorului, saptamina luminata, Sf. Teofan Zăvorâtul, sfaturi duhovnicești
Luni [Fapte 1, 12-17; 21-26; In. 1, 18-28].
Binevestind întruparea Domnului, îngerul spune: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de har!”, şi vestind păstorilor Naşterea lui Hristos Mântuitorul, grăieşte de asemenea: „Iată, binevestesc vouă bucurie mare”; însă vestind femeilor învierea Domnului, el nu spune decât: „Nu este aici, a înviat!”.
Nu mai adaugă: „bucuraţi-vă!”, căci bucuria umple inima de la sine îndată ce vine încredinţarea că Domnul a înviat cu adevărat. Atunci, încredinţarea aceasta era simţită: îngerul a pregătit-o, iar Domnul, prin arătarea Sa, a săvârşit-o. Şi necheltuită a fost bucuria tuturor!
La noi, acum, biserica, locuinţele şi pieţele – totul este înveşmântat în strai de bucurie şi toţi se lasă prinşi de şuvoiul bucuriei de obşte. Tu însă sileşte-ţi puţin gândul să se rupă de cele din afară şi, adunându-te în inimă, trezeşte acolo adevărul învierii, în toată lărgimea, adâncimea şi înălţimea sa, ca să nu te arăţi bucurându-te numai pe dinafară, ci și în tine însuți să porţi duhul bucuriei care ţâşneşte dinlăuntru ca un izvor de apă luminoasă ce saltă din adâncurile pământului.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015