Nu ne vindecăm pentru că lucrăm potrivnic voii lui Dumnezeu
8:00, miercuri, 16 septembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica, credinta, de ce suferim, sfaturi duhovnicești, taina suferintei, vindecare, Voia lui Dumnezeu

Ne îndreptăm pe noi înșine!?!?!
De aceea, vă rog fraților! Cu ce înțeles spun ,,vă rog”? Vezi pe cineva că suferă, că geme de durere și, în timp ce-i dai să ia medicamentul care-i va ușura suferința, care-l va vindeca, acesta pare să nu înțeleagă și face fel de fel de gesturi de împotrivire.
De aceea îl rogi: ,,Te rog, ia această pastilă, ia acest sirop, fă această injecție!” Cu acest sens folosind expresia ,,te rog”.
Îi vezi pe oameni că suferă, că sunt deznădăjduiți, că-și pierd nădejdea că se mai poate întâmpla ceva în sufletul lor?
Tu știi că ceea ce doresc din răsputeri poate să se împlinească, că Dumnezeu poate să le dăruiască ce vor, este suficient să aibă o atitudine potrivită, este suficient să creadă, să-și convingă inima lor.
De aceea îi rogi să facă ceea ce trebuie. În acest sens spun: ,,vă rog”. Cu acest înțeles vă rog, frații mei, să nu ne nedreptățim pe noi înșine.
Nu este corect să ne facem că nu știm, că nu înțelegem.
Am auzit multe despre această temă, cunoaștem multe, ne rămâne doar să ne deschidem sufletul înaintea lui Dumnezeu, să i-L predăm în fapt, să ne dăruim Acestuia și să-L asigurăm de credința și de certitudinea noastră, despre care am vorbit.
Nu-mi vine greu să spun că în nici o situație nu se va rușina cel ce s-a încredințat în acest fel.
Așa cum spune și Apostolul Pavel: ,,Nădejdea nu rușinează”.
Dacă nădăjduiești, dacă mergi așa spre Dumnezeu nu se poate să fii rușinat, adică să ajungi să zici: ,,Eu am nădăjduit și am crezut că se va întâmpla ceva, dar nu s-a schimbat nimic!” Este exclus.
Dacă nădăjduiești, această speranță nu te va rușina. Când crezi, credința ta nu te va minți și minunea se va întâmpla.
Când va fi, cum se întâmpla, este treaba lui Dumnezeu!
Ceea ce vrea El de la noi este să credem și să ne întărim în inima noastră, ca și cum s-ar fi întâmplat și să plecăm din Biserică, de la Sfintele Taine, de la slujbe, ca și cum vindecarea a avut loc.
Aceasta este voia lui Dumnezu!!!
Frații mei, nădăjduiesc că toți am înțeles și vom crede astfel, cu această credință vom rămâne restul slujbei și cu acestă convingere vom pleca din Biserică.
Din Taina Suferinței, Arh. Simeon Kraiopoulos, Ed. Bizantină 2007


După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău