„Nu te voi părăsi” atâta timp cât vei veni la Mine, și îmi vei face altar în inima ta

„Într-adevăr Domnul este în locul acesta și eu n-am știut-o!” (Facere 28, 16)

Un călător ostenit merge pe drum la ceas târziu de noapte. a fost izgonit din casă părintească, caută să se ascundă de răzbunarea fratelui său, s-a despărțit de mult de părinți, toate numai din vina sa. L-a înșelat pe bătrânul său tată.

Fructul amar al neadevărului face acum din fiul iubit un fugar, copleșit de lipsuri, devenit pribeag, fără nimeni în preajmă-i. Este istovit, întunericul îl înconjoară, stă culcat  sub cerul liber, cu capul pe o piatră drept căpătâi. Adoarme și vede în vis o scară „sprijinită pe pământ care atinge cerul”.

De undeva de sus, de deasupra locului unde își găsise Iacob odihna, răsună glasul lui Dumnezeu: „Eu sunt cu tine și te voi păzi”. Iacob se trezește spunând: „Într-adevăr, Domnul este în locul acesta și eu n-am știut-o!”

Nu ți-ar fi trecut prin gând să-L cauți pe Domnul în locul sughinului tău, acolo unde te-a adus păcatul, unde ai rămas singur, cu desăvârșire singur! Dar iată că și acolo este lângă tine, îți caută sufletul pentru că ți-l iubește, vrea să te aducă la recunoașterea vinovăției tale, prin iubirea Sa.

„Nu te voi părăsi” atâta timp cât vei veni la Mine, și îmi vei face altar în inima ta, cea care nu M-a cunoscut.

I-a fost greu lui Iacob să doarmă cu capul pe piatră, dar atunci când a fost luminat de lumina cerească și când s-a făcut auzit glas ceresc asupra sa, piatra cea aspră s-a prefăcut într-un altar, untdelemnul harului a făcut-o moale, locul s-a luminat căpătând numele de Casa Domnului.

Citiți cu atenție în Sfânta Scriptură această istorisire, țineți aproape de inimă ceea ce vă spune. Amin.