Nu trebuie să ne jucăm în materie de mântuire!

Eu cred că fiecare face milostenie pe mărimea dragostei dumnezeieşti care locuieşte în inima sa. Cu cât un om are o viaţă duhovnicească mai înaltă, cu atât este mai milostiv şi nu judecă pe nimeni. Iar noi dacă suntem mai mici, suntem tentaţi să judecăm.

Nu se pune problema, îi dai şi ai terminat. Şi dacă nu-i dai, eşti tulburat într-un fel. Vă spun, nu trebuie să ne jucăm în materie de mântuire! Nu trebuie să riscăm deloc. S-ar putea să nu-i dai, pe considerentul că este un om care nu merită, şi te-ai ars! El poate să merite.

Să vă dau un exemplu. S-au dus odată la un părinte două femei să ceară, una îmbrăcată foarte bine, iar cealaltă mai sărăcăcios. Dar aceea care era îmbrăcată bine nu cerşea, dar avea nevoie. Şi părintele a băgat mâna în oala cu bani şi i-a dat la femeia care era îmbrăcată bine, mai mult, iar la ceea care era îmbrăcată prost i-a dat puţin. Ucenicul îl întrebă: “Cum, părinte?” Zice: “Ascultă, fiule, aceea nu a venit aici pentru că este cerşetoare; este într-o mare nevoie săraca!” Stătea smerită, căci căzuse într-o nevoie. Iar cealaltă era de meserie, cerea mereu, chiar dacă îi dădeai mult. Şi apoi zice: “Nu sunt eu vinovat. Am dat cât s-a luat pe mână şi la ea s-a luat mai mult şi la cealaltă s-a luat mai puţin. A fost o lucrare peste voinţa mea!” Părintele a motivat-o omeneşte.

Noi avem lucruri importante de vorbit privind poziţia noastră, a momentului istoric în care trăim sau a zilei calendaristice. Ne punem problema cum să fim prezenţi în viaţă ca să ne mântuim. Că luptăm cu dracii, cu iaduri întregi de draci. Ce să ne încurcăm acum într-un ţigan care spune că este şchiop?

Extras dion Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. 2, Editura Episcopiei Romanului,  1997,  p. 49-50