Numai Liturghia ţine lumea. De sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
13:13, vineri, 21 septembrie, 2018 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, Chisinau, liturghie arhiereasca, Nașterea Maicii Domnului
Vineri, 21 septembrie, Liturghia praznicală prilejuită de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost oficiată în această dimineață de către ÎPS Mitropolit Vladimir la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.
Protoiereul mitrofor Dr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei Moldovei, al Sinodului BOM și Chelar al Catedralei Mitropolitane împreună cu soborul de preoți și diaconi i-au fost alături Întâistătătorului, în comuniune liturgică la această mare sărbătoare mariologică.
La Sfânta Liturghie în timpul căreia au fost oficiate rugăciuni pentru Pace, au particpat Preşedinţii Asociaţiilor de Veterani și reprezentanți ai Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI, DMI, cu prilejul celebrării Zilei Internaţionale a Păcii.
Serbăm Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru că prin Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ne-a venit nouă salvarea sufletelor noastre, mântuirea noastră, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel întrupat în Sfânta Fecioară Maria.
În timpul slujbei, Înaltpreasfinitul Părinte Mitropolit Vladimir, clerul și poporul, au dat cinstire și laudă Mântuitorului, cerând ajutor ceresc și ocrotire de relele văzute și nevăzute, după care au rostit într-un glas și într-un cuget Rugăciunea Domnească.
Numai Liturghia ţine lumea. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu niciodată nu încetează să se roage pentru noi. Niciodată nu încetează să fie mijlocitoare către Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Fiul – Unul din Treime – S-a întrupat în pântecele ei, în chip minunat.
La finalul slujbei, credincioșii au ascultat cuvinte de înțelepciune despre semnificația acestui praznic și au primit binecuvântare arhierească, mergând pe la casele lor cu împăcare și bucurie curată în suflete, spre a trăi cu dăruire cuvântul Evangheliei lui Hristos.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md