„Nuntă ca-n poveşti”- un caz dintre acelea care nu se promovează în mass-media

În general, posturile de televiziune fac reclamă nunţilor faraonice, în care mirii sunt preocupaţi doar de alegerea unor haine cât mai luxoase sau unor feluri de mâncare cât mai exotice. Accentul se pune pe potenţa financiară a organizatorilor, sugerându-se că o „nuntă ca-n poveşti” înseamnă neapărat opulenţă financiară şi dezmăţ mediatic.
Cu toate acestea, iată că zilele acestea a ieşit la iveală un caz dintre acelea care nu se promovează în mass-media. Este vorba de Cătălin şi Mihaela, doi tineri foarte săraci, a căror viaţă s-a schimbat în decembrie anul trecut. Atunci, cei doi, aflaţi într-o situaţie extremă, fără bani de mâncare, s-au dus să ceară bani de la doi preoţi pe care i-au întâlnit pe stradă, în Iaşi.
„Puteţi să mă ajutaţi cu un leu, vă rog?“, a sunat întrebarea lui Cătălin care le-a schimbat viaţa. Cei doi preoţi i-au întrebat pe tineri de ce au ajuns în această situaţie şi astfel au aflat povestea lor.
Cătălin Pompierescu, 32 de ani, a avut un trai dur şi multe de înfruntat: a crescut pe străzi, a dormit în gări, sub poduri, a privit sărăcia în faţă şi a gustat din plin suferinţa. Mihaela Isaura, 25 de ani, a fost dată la un centru de plasament, împreună cu fraţii ei, părinţii neavând posibilitatea să-i crească. S-au întâlnit tot pe stradă, sub un pod, acum 6 ani.
Locuiesc într-o cameră din casa unui bătrân, care i-a primit gratuit în gazdă. Aflând că nu sunt căsătoriţi în faţa lui Dumnezeu, unul din preoţi le-a propus să se cunune în Biserică. Cei tineri au fost reticenţi, la început, din cauza lipsurilor financiare, dar până la urmă au acceptat.
Preotul le-a găsit doi naşi, familia Bulgariu. Aceştia au mobilizat organizaţiile tinerilor creştin-ortodocşi din ţară şi le-au făcut rost mirilor de haine, flori, mâncare şi tot ce era nevoie pentru o nuntă adevărată.
Cei doi s-au unit în faţa Altarului pe 7 februarie în Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” din Iaşi. „Nu ştiam ce-o să fie, dar a fost superb“, a mărturisit Cătălin.
Acum cei doi tineri îşi doresc un petec de pământ pentru a-şi putea construi o locuinţă a lor şi întregirea familiei cu câţiva copii. Este greu, dar sunt convinşi că vor reuşi.
sursa http://activenews.ro


În după amiaza zilei de 26 mai 2024, Duminica a IV-a după Paști, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a vizitat parohia „Nașterea...
Care sunt regulile cununiei şi în ce cazuri preotul poate refuza oficierea cununiei Sursa: Telemagazin Moldova...
Nu este nevoie să-ţi spun cât de nelalocul ei şi cât de răutăcioasă este purtarea aceasta rece pe care o...
Despre legările de cununie Pr. Ioan: Se tot vorbeşte despre cei ce nu pot să se căsătorescă, pentru că le sunt...
Când soții fac schimb de inele, prin aceasta îşi făgăduiesc unul altuia că dacă vreodată se va întâmpla ceva între...
Cele mai multe din suferinţele pe care le întâlnim noi în consiliere, sunt din această categorie (a deznădejdii). Şi nu...
Biserica tratează Cununia ca pe una dintre cele şapte Sfinte Taine, alături de altele precum Botezul, Ungerea cu Mir sau...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău