O adevărată magie modernă – manipularea prin mesajele subliminale şi publicitate
10:30, vineri, 31 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: magie modernă, mesajele subliminale, publicitate, ştiinţa, tehnici de manipulare, Virgiliu Gheorghe
Aceste mesaje care se află sub limita de la care mintea este capabilă să le perceapă în mod conştient, dar care reuşesc să penetreze subconştientul, înscriindu-se în memorie, au primit numele de mesaje subliminale.
O adevărată magie modernă, metoda mesajelor subliminale oferă posibilitatea manipulării indivizilor, fără ca aceştia să realizeze măcar că gândurile, dorinţele sau intenţiile le-au fost înrâurite de o voinţă străină. Forţa acestor mesaje stă în însuşi faptul că ele nu pot fi conştientizate şi, ca atare, omul nu poate lua nici o atitudine faţă de ele.
Mesajele subliminale, precum un infractor, pătrund pe furiş în minte. De acolo, din adâncul subconştientului, ele pot provoca orice stricăciune sau pot înrâuri voinţa prin stârnirea dorinţelor, fără ca stăpânul sau mintea conştientă să aibă ştire de acest război. Când în subconştient pătrund anumite mesaje (gânduri, idei, stări de spirit), comenzi despre care nu avem cunoştinţă, neştiind că acelea ne-au fost inoculate şi, ca atare, nu ne aparţin, este foarte posibil să le urmăm crezând că ele ne reflectă propriile dorinţe, nevoi sau interese.
Cu tot ce este al nostru suntem mai îngăduitori, precum părinţii cu proprii copii, luând ca pe un dat sau asumându-ne acel comportament ca pe unul care ne reprezintă originalitatea şi personalitatea. Putem chiar crede că, dacă aşa simţim noi în mod subiectiv, atunci acel lucru chiar are un folos neştiut pentru sufletul şi trupul nostru.
Din Virgiliu Gheorghe, Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii, Editura Prodromos, Bucureşti, 2007, p. 27-28