O altfel de călătorie. La Sighet, tăcerea spune multe

De la Chişinău până la Sighetu-Marmaţiei sunt peste 500 de kilometri, timp în care reuşeşti să vezi o mulţime de frumuseţi ale plaiului românesc. Sufletul se bucură, ochiul „fură” imagini de vis. Sighetul este o localitate veche din Maramureş, atestată documentar la 1326. Se spune că toponimul ar fi pornit de la cuvântul traco-dacic ZEGHET, adică cetate. Nu este exclusă, însa, şi provenienţa maghiară – „SZIGET”, în română – insulă, or Sighetul este înconjurat de trei râuri – Iza, Tisa şi Ronişoara.

Ajuns aici, e musai (cum ar zice oamenii locului) să treci pe la Muzeul Satului Maramureşean, pentru a admira impresionanta arhitectură ţărănească, pentru a înţelege mai bine ce înseamnă partea de Ţară unde sunt păstrate cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile. Un alt muzeu în care putem înţelege mai bine viaţa, dar şi sufletul maramureşeanului, este cel Etnografic.

Romania 207Totuşi, ajuns, însă, la Sighet, am trăit o stare de nedescris, mai ales atunci când am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Nu e doar un muzeu ce aminteşte de crimele unui regim diabolic – e o fostă închisoare. Starea e între a intra şi nu, între curiozitate şi teamă. Muzeul de la Sighet, inaugurat de Fundaţia Alianţa Civică, condusă de Ana Blandiana şi Romulus Rusan, este primul şi, deocamdată, unicul din lume consacrat victimelor comunismului.

De cum am deschis uşa am avut impresia că mai bântuie mirosul pestilenţial, că se mai aud vocile nevinovate ale deţinuţilor, în mare parte personalităţi din diferite domenii. Mai întâi trec prin Sala Hărţilor şi România închisorilor. După toate legendele de pe hărţi îşi poţi da lesne seama că puterea comunistă era una fricoasă, de asta a şi transformat România într-o ţară plină de închisori şi lagăre. Cei mai “periculoşi criminali” (personalităţi notorii din diferite domenii) au fost întemniţate la Aiud, Piteşti, Gherla, Sighet etc. …

Acum 64 de ani au fost arestaţi miniştrii României Mari: Gheorghe Brătianu, Constantin Giurescu, Pantelimon Halippa şi alţii.

Romania 187Timp de aproape 45 de ani de dictatură comunistă, circa 600 de mii de persoane au plătit pentru că gândeau şi acţionau liber, persoane, chipurile periculoase pentru societate. Mii de vieţi curmate, chipuri care-ţi privesc din imaginile de pe culoarul Muzeului drept în ochi de parcă ţi-ar spune că sunt victime, iar torţionarii – călăi. Copii care nu au atins vârsta majoratului, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, feţe bisericeşti, oameni simpli şi personalităţi – toţi au fost prinşi în malaxorul comunist.

Sălile şi celule sunt catedrele de istorie, fiecare trebuie să înţeleagă prin ce a trecut acest neam. Sala Demnitarilor, Scrisorilor din închisoare, Academicienilor, Comunismul kich şi altele sunt pline de imagini, documente, poezii, texte, declaraţii – toate scot la iveală ticăloşia unui regim criminal.

Potrivit istoricului Nuţu Roşca, una din caracteristicile generale ale regimului de detenţie de la Sighetu Marmaţiei era tăcerea. Orice comunicare era interzisă, iar izolarea de lumea din afară – totală. Nu se primeau colete, nu se făceau vizite. Nici nu a fost acceptate corespondenţele. Chiar şi când murea cineva nu se anunţa, poate doar la un singur nr. de telefon de la Direcţia Generală a Penitenciarelor din Bucureşti, dar şi acolo prin parolă. Când a murit Iuliu Maniu s-a raportat: “S-a stins becul 2” (era izolat în celula cu nr.2). De altfel, este cutremurător să vezi celula în care a murit Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Unirii Basarabiei cu Patria-mamă. Patul de fier, hainele, dacă le putem numi aşa, fereastra cu zăbrele – un tablou absolut sinistru. Iuliu Maniu a fost exterminat la 1953 şi aruncat într-o groapă anonimă.

Basarabeanul Ion Pelivan, născut la 1 aprilie 1876, la Răzeni, judeţul Lăpuşna, unul dintre susţinătorii de frunte ai Unirii de la 27 martie 1918, a murit în 1954 într-o celulă întunecoasă de la Închisoarea de la Sighet. Potrivit documentelor, Ion Pelivan s-ar fi îmbolnăvit din cauza regimului alimentar şi lipsei îngrijirilor medicale de care avea nevoie.

Un alt basarabean, Pantelimon Halippa, născut la Cubolta, judeţul Soroca, a dat dovadă de un curaj de invidiat, act care nu era apreciat nici de comunişti români, dar nici de cei sovietici. Mai întâi, în 1950, a fost arestat şi deţinut la Sighet. După doi ani a fost predat URSS-ului, care l-a condamnat la un sfert de veac de detenţie. În 1955 este eliberat şi revine în România. Ulterior, închis la Gherla până în 1967. A murit la 30 aprilie 1979, la Bucureşti, la aproape 95 de ani. Astfel, Pantelimon Halippa se înscrie în lista celor mai longevivi supravieţuitori ai lagărelor sovietice şi române.

Romania 191De altfel, una din săli, cea cu numărul 22 este a Basarabiei, partea de românime care la fel a suferit din cauza comunismului scrântit. Pe pereţi vedem imagini cu copii duşi în Siberii de gheaţă, poze ale elitei basarabene exterminate de NKVD-ul rusesc. Documentele, textele descriu drama românilor basarabeni. Crimele comunismului pe cât de odioase, pe atât rămân necunoscute generaţiei actuale, iar fiind la Sighet am cugetat şi la cât de important este să avem muzee de acest gen şi în R. Moldova, colţuri ale memoriei în fiecare localitate, pentru ca să nu mai admitem în veci astfel de nedreptăţi.

Am intrat şi în celulele numite “Neagra”. Am recurs la imaginaţie, or acum aici arde lumina, dar izolaţii stăteau în întuneric. Celulele, două la număr, nu aveau ferestre, pe jos – doar ciment şi un lanţ lung fixat la mijloc. Aici erau cele mai severe pedepse pentru deţinuţii învinuiţi de abateri. Aceştia erau întemniţaţi desculţi şi goi, unii au fost legaţi cu lanţul, chinuiţi foarte mult.

Romania 202În curtea Muzeului (închisorii de odinioară), se află “Cortegiul sacrificaţilor”, un grup de statui, devenit ulterior emblema Muzeului. Alături de unul din turnurile de observaţie se află acum Spaţiul de reculegere şi rugăciune, e un loc special amenajat, iar cei care vin la Memorial aprind lumânări şi stau în tăcere.

Intri un om şi ieşi cu totul altul, spunea o colegă după ce a fost la Memorialul de la Sighet. Adevărul istoric doare şi te provoacă.

Dinu Rusu

Sursa: https://eucalatorul.wordpress.com/