O cană de Apă și un munte de suferință

Un blogher, un bun prieten al meu, T.V. de la care din cînd în cînd mai primesc cîte un semnal pe facebook, mi-a expediat zilele trecute imaginea acestui genial măgăruș însoțită de un text scurt și ubicuu: ”Filat ne crede pe toți măgari!„

La prima vedere imaginea acestui măgăruș, ca și textul, apare complect nevinovată. O glumă care în zilele noastre de astăzi, cu democrație fără margini, circulă cu duiumul pe internet, și ne descrețește frunțile, ne umple de optimism. Ne face adică să trăim, să supraviețuim acestor timpuri cumlite și vitregi. Konrad Lorenz , un strălucit cercetător al istoriei naturale a agresiunii, așa și spune în minunatul său studiu, că dacă vom supraviețui asta poate doar prin simțul umorului.

Contemplînd însă mai atent acest animal, citind textul încă și încă odată, raportîndu-mă la situația în care ne aflăm noi moldovenii, la statul meu cu un miliard furat și pe cale de a întra în incapacitate de plată, îmi dau seama pe zi ce trece, că el ascunde de fapt imaginea noastră nu doar în ochi lui Filat sau al oricărui alt guvernant, ci și ai lumii întregi. Pentru că ce altceva poți fi dacă tu ești încălecat și taci? Dacă ești înfometat și rabzi? Dacă ești umilit și te smerești? Doar să zici:„Filat ne crede pe toți măgari!„? E puțin, mai trebuie să știi a zice: „Iată cine sînt și iată cine vreau să fiu!„ Bancher onest? Om de afacer prosper ? Judecător imparțial ? Om politic dezinteresat? Sau pur și simplu mai întîi de toate om, creștin adevărat?

Pînă cînd semenii mei și prietenul meu blogher vor depăși acest aproape imposibil de depășit desiș de întrebări îzvorîte din hățișurile istoriei eu prefer aici în Dealul Schinoasei să mă identific cu acest blînd, disprețuit și depreciat animal. În primul rînd pentru că este un model de asceză. Îmi este greu să zic în clipa aceasta dacă există vreun animal în preajma omului care să se mulțumească cu atît de puțin ca măgarul, spre deosebire de pisici, cîini, bovine sau cai. Pisicile sînt infinit de șirete iar caii nemăsurat de gingași în comparație cu măgărușul.

Uneori se întîmplă ca acest animal fabulos să treacă prin vremuri cumplite de foame și greutăți simplu de tot, doar cu un șumuiag de fîn și o gură de apă, și nu doar el, dar și stăpînul său , care se deprinde, după exemplul măgarului, a trece prin mari încercări doar cu o coajă de pîine și o fărîmă de speranță.

În copilărie , înainte de a mă sui pe coama Șargăi și a galopa printr-un cîmp sălbatec de maci, am învățat a călări pe un nenorocit de măgăruș, printre spini și ciulini. Pe încăpățînarea lui am învățat ce-i răbdarea și ce-i suferința, mult prea devreme. Așa că nu întîmplător însoțitorul lui Don Quijote, nemuritorul Sancho Panza călătorește și astăzi prin bibliotecile lumii pe un o măgăruș, o altă temelie mai durabilă a vieții pentru om nu există nicăieri. Și nu întîmplător toți marii peregrini s-au îndreptat spre Sfîntul Mormînt purtați pe poteci de munte și pe drum neidentificat de pustiu de un măgăruș. După cum deloc întîmplător Domnul în ultimul lui drum, cel al Crucii, în care mai întîi, cu o creangă de măslin în mînă, este adulat apoi scuipat, are doar un singur însoțitor devotat, pînă la sînge, măgărușul.

Așa că fericiți sînt cei pe care Filat și nu doar el, dar întreaga clasă noastră politică insipidă, îi consideră niște măgari. Fericit sînt eu care spre deosebire de colegii mai de la Uniune, mă consider singur un măgăruș, fără ajutorul lui Filat. Pentru că așa îmi rămîne o șansă.

În clipa cînd marii noștri stăpîni de astăzi vor porni, fără scamă de copil alături și fără umbră de om drag, pe marele drum al Crucii, inevitabil pentru oricine în viața aceasta, să le ofer devotat o cană de apă și un munte de suferință, poate că măcar atunci vor înțelege ce înseamnă să trăiești și să speri într-o țară furată și pîngărită pînă la ultimul capăt de ață.

Ion Bradu, http://braduion.blogspot.com/