O femeie din Sudan riscă să fie executată din cauza religiei sale
17:03, luni, 12 mai, 2014 | Cuvinte-cheie: credinta, musulmani, ortodox, pedeapsa, prigoana creştinilor, religie

O instanţă de judecată din Sudan i-a oferit unei tinere femei termen până astăzi să îşi lepede credinţa, în caz contrar riscând să primească sentinţa condamnării la moarte. Ea a fost găsită vinovată de apostazie (renunțare publică la o anumită credință religioasă) şi de adulter, întrucât căsătoria sa cu un bărbat de religie creştină este considerată nulă, din punct de vedere al legilor ţării.
Meriam Yehya Ibrahim, în vârstă de 27 de ani, este însărcinată în opt luni şi se află în prezent în arest alături de fiul său de un an şi jumătate, spun reprezentanţii Amnesty International citaţi de cnn.com.
Ea este fiica unui sudanez de religie musulmană şi a unei femei din Etiopia de religie ortodoxă. Tatăl şi-a părăsit familia când Meriam avea doar 6 ani, iar mama a crescut-o cu religia creştină. Cu toate acestea, întrucât tatăl său este musulman, din punct de vedere legal şi ea este musulmană.
sursa activenews.ro

1. Starea de bine mintal grăbeşte refacerea fizică Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei. Starea...
Într-o zi de februarie a anului 1965, un autobuz plin de călători mergea din orașul nostru spre un alt oraș...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor...
Pe vremea păgânului împărat Maximin se afla în cetatea Alexandriei o fecioară cu numele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În vremea împărăţiei lui Antonin împăratul Romei, era un ostaş de fel din Italia, ostăşind sub stăpînirea voievodului Sebastian, cu...
