O filă ștearsă, parcă, din istoria Bisericii satului Ivancea, r. Orhei

O filă ștearsă, parcă, din istoria Bisericii satului Ivancea a fost refăcută în chip minunat. Dumnezeu a făcut un miracol, trimițându-ne în vizită niște călători în timp…

A fost într-o duminică, la finele Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii. Lumea plecase deja acasă. Doar candelele de la icoane mai pâlpâiau a rămas bun și rugăciunile creștinilor mai zăboveau parcă între zidurile ce de un secol își înalță creștetul spre cer. În această pace și liniște, în care se cufunda biserica, au intrat patru persoane necunoscute. De obicei noul și necunoscutul perturbă liniștea și armonia. Acești oameni erau însă deosebiți. Erau într-adevăr străini pentru satul nostru, dar îi lega ceva cu el. După câteva clipe ne-am dat seama care a fost scopul vizitei lor. Au venit să înapoieze Bisericii din satul Ivancea o icoană care i-a aparținut cândva.

Unul din „călători” a început să depene firul amintirilor sale… Era copil. Într-o vară, prin anii `70 ( ai secolului trecut bineînțeles), părinții l-au trimis la o tabără de odihnă în una din cele mai pitorești zone ale plaiului nostru, Codrii Orheiului. „Călător”din fire încă de pe atunci, copilul a hotărât să admire nu doar frumusețile naturii, ci și măiestria mâinilor omenești sau, poate, fiind orășean , venit de la capitală, a dorit să cunoască „veșnicia” de la sat. A ajuns, în orice caz, în localitatea cea mai apropiată de tabără, dar și aceasta la vreo doi kilomeri de ea. Nu mai știa cum a nimerit în curtea bisericii. Își amintea doar că a zărit ușile ei larg deschise și… a intrat. Ce a văzut acolo a înfiorat chiar și o inimă de copil. Lăcașul era devastat. Icoane, sfeșnice și alte obiecte de cult zăceau aruncate într-o grămadă mare de lucruri. Chiar și așa, umilite și batjocorite, aceste icoane l-au fermecat pe tânăr. Ar fi vrut să le salveze pe toate, dar era conștient că acest lucru este imposibil. Atunci a ales-o măcar pe aceasta, icoana Adormirii Maicii Domnului, destul de mare și ea pentru niște mâinuțe de copil. Cum a putut acest micuț creștin sa ducă o icoană de aproape un metru lungime, parcurgând drumul înapoi spre tabără, să o ascundă în pădure, învelind-o cu grijă într-un cearșaf, să o ia cu el la Chișinău și să nu fie observat nicicând de vreun ochi rău, este într-adevăr un miracol, mai ales pentru acea perioadă de răstriște pentru Biserică. Au trecut ani de zile. Copilul de odinioară, devenit pictor ca și mama sa, s-a stabilit cu traiul în Germania. Gândul reîntoarcerii icoanei Bisericii din care a luat-o îl frământa de mai mult timp, dar abia peste patruzeci și ceva de ani visul său s-a realizat. Mama copilului de altădată a lucrat timp de doi ani pentru a restabili imaginea și chipurile de pe ea, căci soarta și timpul și-au pus amprenta. După o muncă enormă de restaurare a icoanei, iat-o sfințită în Biserica din sat.

Parohul Bisericii „Sf. Treime” din satul Ivancea, prot. Oeg Dolghieru, a rămas profund impresionat de gestul familiei Vrânceanu. Enoriașii din sat, care au aflat mai târziu cele întâmplate, le sunt foarte recunscători acestei familii și îndeosebi acelui copil care a reușit să salveze ceea ce nu au putut salva ei.

material semnat de Preoteasa Liliana Dolghieru