O inițiativă de caritate dedicată copiilor cu dizabilități

Pavel Borșevschi: „La ora 10.00, în incinta centrului social facem tedeum la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ei sunt temelia bisericii, credem că va fi şi temelia centrului. Vom avea o posibilitate mai mare de slujire acestor copii. Centrul acesta nu se va numi un centru unde noi vom oferi, vom oferi şi vom oferi. Noi aici îi vom învăţa să facă şi ei fapte bune, fapte de milostenie, aşa cum făcea Sfântul Vasile cel Mare. Pentru că milostenia este numaidecât plină de dragoste şi plină de răbdare, ca săracul pe care îl numeşte Evanghelia pe nume, Lazăr de la poarta bogatului, bogatul nu se numeşte pe nume, dar săracul Lazăr stătea şi aştepta să cadă o fărâmitură de la masa acestui bogat, ca să se hrănească, dar nu îndrăznea să fure de pe masă, să ceară, să blesteme sau să facă altceva.”

Europa Liberă: Aţi încercat de ani buni să edificaţi acest centru pe lângă Sfânta Biserică. De ce aţi luat această decizie? Pentru că, totuşi, mai rar pe lângă locaşurile sfinte sunt şi aceste centre sociale.

Pavel Borșevschi: „Noi venim, eu când zic noi, mă refer la cei din fosta Uniune Sovietică, dintr-o perioadă când biserica, cu toate lucrările ei era nesocotită sau scoasă în afara societăţii. Când am venit de la seminarul teologic de la Moscova, în anul 1984, la Chişinău o doamnă de la raispolkom mi-a zis „parazit”. Pentru că zice: „Cine sunteţi voi? Îţi închipui tu un preot tânăr şi o băbuţă bătrână să-ţi pupe mâna ţie. De ce?” Nu ştiu de ce era impresia că biserica este numai o exploatatoare şi, elementar, un „parazit”, aşa cum m-a numit pe mine atunci, în anul 1984. Şi eu atunci am încercat să-i dovedesc doamnei că biserica are cu totul altă menire şi că biserica nu este numai cea care săvârşeşte aşa-numitele lucruri rituale. Dumneavoastră le ziceţi rituale, dar noi le zicem taine, ne referim şi la botez, cununie, înmormântare, parastas şi celelalte. Dar biserica mai are şi o menire socială şi a avut-o dintotdeauna.”

Europa Liberă: Dar dimensiunea aceasta socială nu a fost explorată de către feţele bisericeşti şi foarte mulţi se întreabă de ce, de exemplu, pe lângă bisericile catolice există centre sociale, unde vine un bătrân să mănânce bucăţica de pâine şi o ciorbă, unde vine un copil neajutorat?

Pavel Borșevschi: „Foarte frumos aţi spus. Păi, iată, aceeaşi lucrare a avut-o şi biserica ortodoxă. Pur şi simplu, lagărul comunist-ateist în care am nimerit noi, adică o bună parte din biserica ortodoxă, ne referim la Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova inclusiv, ca şi ţările socialiste, de exemplu, România, Cehoslovacia, Polonia, au avut de suferit. Pentru că sistemul acesta, aşa-numita lucrare socială a bisericii, categoric nu o acceptau. Dacă ţineţi mine, Hruşciov a spus că el va arăta ultimul popă la televizor în anul 1970. S-au făcut internatele, şcolile speciale şi, de fapt, statul avea grijă de ele. Eu am câţiva prieteni, unul dintre care este preot, care spunea că unica lui odihnă era atunci când el fugea de la internat, până îl prindea, el se odihnea în tren, în autobuz, pe drum, hrănit de oameni, acceptat în casă să înnopteze, iar când îl lua la internat era ca în lagărul de concentrare sau ca la temniţă, sau penitenciar, puşcărie, într-un cuvânt. Iată acestea erau, de fapt, casele-internat. Acum ce sunt aşa-numitele centre sociale pe lângă biserici sau cum trebuie să fie? Cum aţi văzut dumneavoastră la romano-catolici, sunt foarte aproape de ceea ce fac romano-catolicii în viaţa şi socială a bisericii ca şi cea religioasă. Pentru că nu poate fi altfel decât într-un corp sănătos şi un suflet sănătos.”

Europa Liberă: Şi caritatea nu trebuie să fie străină bisericii, casei Domnului.

Pavel Borșevschi: „Da.”

Europa Liberă: Şi aţi ajuns la concluzia că trebuie să ridicaţi şi dumneavoastră o asemenea instituţie socială pe lângă biserică?

Pavel Borșevschi: „Da. Noi întâi am format-o, avem doi ani de cânt o construim, avem zece ani de la fondarea centrului social, întâi s-a numit „Sfântul Dumitru”, iar acum se numeşte „Agapis”, din limba greacă agapisînseamnă dragoste. Şi vrem cu dragoste să-i cuprindem, de aceea le facem un edificiu, o clădire specială, unde vor avea neapărat şi o capelă pentru slujire, să le facem ora care le convine lor, pentru că ei nu se pot încadra în timpul nostru. Chiar şi baia diferă de baia noastră, pentru că ei sunt în cărucioare, sunt copii cu dizabilităţi, sunt copii diferiţi. Şi iată noi le facem ora respectivă, deci, pe la 10.00-10.30 Liturghia pentru ei, care numaidecât va fi în timp, din nou, săvârşită tot aşa ca ei să poată rezista. Noi am reuşit să le aducem deja la o desăvârşire, în special, să-i învăţăm pe copii să coase, să brodeze, sculptura în lemn, pictura, mai ales pictura ne-a reuşit cel mai mult, avem peste 60 de copilaşi împărţiţi în două grupe care însuşesc foarte bine măiestria. Ai noşti copii nu mai au nevoie deja de şcolile speciale de pictură, intră imediat la universitate cei care au şcoala pregătită patru-cinci ani de zile. Anul acest avem trei copii care au intrat în instituţiile superioare de specialitate, Universitatea de Stat, fără ca părinţii să cheltuiască bani cu ei, pentru că şcoala necesită. Şi aici este vorba de două-trei zile pe săptămână, când ei vin şi obişnuiesc specialitatea. Cine sunt, mai ales, copiii aceştia? Din familii vulnerabile, din familii cu un singur părinte, sau părinţii nu au posibilitate să le angajeze un pedagog sau să-i ducă la o şcoală, care necesită bani.”

Europa Liberă: Câţi copii aţi cuprins?

Pavel Borșevschi: „Dintre cei cu dizabilităţi în jur de 40. Noi în toată miercurea avem o întâlnire cu ei, cu aceşti tineri şi copii, mulţi dintre ei sunt deja maturi.”

Europa Liberă: Cine v-a întins o mână de ajutor pentru a construi această instituţie socială?

Pavel Borșevschi: „Mulţi oameni. Eu am descoperit bunătatea la mai mulţi oameni în această perioadă. Ce înseamnă bunătatea? Înţelegere. Eu când i-am descoperit pe aceşti tineri, am văzut o altă lume, am văzut o altă parte a omenirii. Credeţi-mă că este mai bună. Nu în zadar, în limba rusă, ei se numesc „у бога”, care sunt la Dumnezeu deja. O bunătate extraordinară,99,9% sunt oameni extraordinari de buni. Având o pensie foarte mică, copiii aceştia mi-au descoperit un har al lui Dumnezeu.”

Europa Liberă: Şi jertfa care vine la biserică o direcţionaţi către aceastăcategorie?

Pavel Borșevschi: „Biserica „Sfântul Dumitru” are aproape 50% din toate lucrurile care se fac, cununie, botez, molitvă, ridicare, prohod, milostenie, rog oamenii şi ne ajută întotdeauna, din incinta bisericii, o sumedenie de oameni care, pur şi simplu, ne iau în seamă.”

Valentina Ursu în dialog cu protoiereul Pavel Borșevschi, parohul Bisericii Sfântul Dumitru din Chișinău

Sursa: http://www.europalibera.org/