O întâmplare adevărată despre un păcat ruşinos
18:26, marți, 19 august, 2014 | Cuvinte-cheie: chinurile iadului, maica domnului, onanie, păcate, păcatul masturbarii, patima masturbării, raiul

Un tânăr mi-a povestit odată următoarele: în adolescenţă era pasionat de sport, în special de lupte. Pe la cincisprezece ani, un coleg de echipă l-a iniţiat în „păcatul” onaniei. De ruşine, nu a mărturisit asta la spovedanie.
Într-o zi, o lună mai târziu, era acasă şi se lupta pe podeaua camerei de zi cu fratele său. Pe neaşteptate, fratele său, care era foarte voinic, a căzut pe burtă peste el cu atâta forţă, încât nu a mai putut respira şi a murit. În această stare, şi-a observat propriul trup, şocul fratelui şi al mamei sale care năvălise în cameră să îl ajute şi şi-a mai văzut sufletul, însoţit de îngerul păzitor, cum s-a ridicat deasupra casei, deasupra oraşului în care locuia, ajungând în cele din urmă în ceruri.
Acolo s-a regăsit într-un tunel lung şi întunecat, la capătul căruia se afla o lumină şi Raiul. Când a intrat în această lumină, a văzut-o pe Maica Domnului, care l-a întrebat pe îngerul său păzitor de ce se află acolo. Îngerul i-a povestit amănuntele morţii băiatului. Atunci, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu s-a întors spre el şi i-a spus: „Mama ta s-a rugat fierbinte să i te dau înapoi, iar Fiul meu a acceptat să îi îndeplinească dorinţa”.
Băiatul, copleşit de frumuseţea Raiului, a implorat-o să rămână. Dar Maica lui Dumnezeu i-a răspuns: „Nu. De dragul mamei tale trebuie să te întorci. Dar ia aminte la cele ce îţi spun: trebuie să îţi mărturiseşti păcatul pe care l-ai comis acum o lună. Acesta este un păcat înfricoşător, iar dacă nu îl vei mărturisi unui preot, iată ce te aşteaptă”.
La aceste cuvinte, Maica Domnului l-a rugat pe Arhanghelul Mihail să îl ducă până la prăpastia care dădea spre chinurile Iadului. Priveliştea era atât de înfricoşătoare încât băiatul aproape a leşinat. După aceea, băiatul a făcut drumul înapoi prin tunelul întunecat, prin ceruri, deasupra oraşului în care locuia, deasupra casei, apoi în camera sa, unde familia se adunase în jurul trupului său neînsufleţit. Apoi, simţind o forţă imensă asupra trupului său, sufletul său şi-a reluat locul, iar băiatul a deschis ochii. El a povestit apoi familiei sale cele întâmplate. Auzind toate acestea, mama sa i-a mulţumit Maicii Domnului pentru că a mijlocit acestea la Fiul său şi, plângând fără încetare, şi-a îmbrăţişat fiul, sărutându-l cu căldură.
Din Noi minuni ale Sfântului Ioan Maximovici, Ed. Egumeniţa, Galaţi 2004, p.98-99

Părintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic român în viaţă. A făcut parte din “generaţia de aur” a...
Părinte, unii nu cred că există iad şi Rai. Nu cred că există iad şi Rai? Atunci cum este cu...
– Gheronda, cum este iadul? – Am să-ţi povestesc o întâmplare pe care am auzit-o. Odată, un om simplu îl...
Dumnezeu a pus tristeţea în noi. Dar nu ca să ne facem rău, la vreme şi în situaţii nepotrivite, distrugându-ne...
Lui Nicolai Alexandrovici Motovilov, “robul lui Serafim“, aşa cum îi plăcea să se numească, i se dăruise o vindecare în...
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh![1] Îmi cer iertare, Preacuvioase Părinte Ioanichie[2], că aşa târziu v-am...
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău