O nouă biserică în satul Dumbrăveni, raionul Soroca
20:49, sâmbătă, 24 octombrie, 2020 |

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, Episcopul Ioan al Sorocii, însoțit de către protoiereul mitrofor Nicolae CRAVEȚ, protopop de Soroca, a întreprins o vizită pastoral-liturgică în satul Dumbrăveni, raionul Soroca.
În dimineața zilei, ierarhul Sorocii împreună cu soborul preoțesc au oficiat slujba sfințirii Prestolului, apoi a fost săvârșită prima Liturghie în noua biserică cu hramul în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
Parohul bisericii, părintele Ștefan BULGARU, a fost decorat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, cu dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la Heruvic.
A urmat înconjurul bisericii și sfințirea exteriorului acesteia.
În cuvântul său de învățătură și binecuvântare, arhiereul vicar a felicitat drept-măritoarea adunare cu prilejul târnosirii sfântului locaș, transmițându-le și mesajul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/




















Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice