O poveste adevărată: ,,Mi-au prezentat avortul ca fiind unica şansă”

,,Mi – au prezentat avortul ca unica şansă : vroiau să ia viaţa fiicei mele: i-am recuperat viaţa ei şi mie în acelaşi timp’’.

O societate condiționată, o situație dificilă, o femeie care suferă pentru un copil care nu era programat. Reacția femeii, transformarea durerii în bucurie şi înfrângerea lumii în fata forței impunătoare de viață.

Aceasta este povestea Chiarei( un nume fantezist), o prietenă dragă pe care am cunoscut-o cu ani în urmă la Marşul pentru Viaţă.

În acest articol, Chiara ne va spune povestea ei, deschizându-şi  inima în fata cititorilor , făcându-i  participanţi la trecutul ei,  la durerea și răscumpărarea postumă.

Mi s-a întâmplat un lucru foarte frumos…..am zis da! Nu mă gândeam ca într-o zi o să fiu o activistă pro – viaţa când a început această poveste: mă separasem recent de partenerul meu care mă trata destul de rău şi nu mă respecta, aveam deja doi copii foarte mici, mă găseam în dificultate şi în esenţa singură. La acea vreme un prieten de familie m-a sprijinit, ajutându-mă să depăşesc problemele şi nevoile, iar datorită singurătăţii şi în căutare de puţină afecţiune, am rămas însărcinată.

Îmi amintesc marele sentimentul de vinovăție pentru că am făcut ceva greşit şi nu am avut grijă şi atenţia necesară, dar o întrebare reapărea neîncetat în gândurile mele: „Ce ar trebui să fac acum”.

’’Prietenul’’ meu , atunci când i-am comunicat vestea, a fost imediat  şocat și foarte supărat, până la punctul de ameninţare, acţiuni violente, pentru a se asigura că această creatură nu se va naşte.

Mi-am dat seama că singurătatea mea în loc să se atenueze se amplifică, şi dilema a rămas aceeaşi: ,,această viaţă pe care o am în pântece trebuie să se nască sau nu’’?

Am mărturisit ,,secretul’’ meu unei persoane cu care lucram şi în care mă încredeam că e disponibilă pentru a mă ajuta în rezolvarea ,,problemei’’. Ea, o femeie educată, angajată în practici ezoterice,  a spus că cel mai bun lucru de făcut în situația mea economică, socială și de familie, este avortul: în acest fel problema va fi rezolvată în câteva zile, fără consecințe negative pentru niciunul.

Mărturisesc că părea posibil şi confortabil: gândul că nu fac rău nimănui, incluzând cei doi copii şi întreaga familie ; ideea de a continua sarcina  ar fi dus la efortul de a face faţa tuturor dificultăților pe care mi le detaliaseră toţi.

M-am dus cu o prietenă  la medicul meu, fără a mă informa în prealabil cu privire la consecințele și riscurile unui avort, am lansat certificatul de acces la I.V.S. (Acronim pentru încetarea voluntară a sarcinii).

În ziua stabilită pentru avort, m-am dus singură la spital cu o inimă plină de durere și îndoială cu privire la ce urma să fac: nu mă recunoşteam, nu simţeam că sunt eu. Am ajuns în fața clinicii spitalului și am văzut un afiş mare spunând „Ați păstra copilul dvs.? Dacă sunteţi în dificultate noi te ajutăm să păstrezi copilul”. Mi se  deschisese o licărire de lumină și speranță. Am văzut numărul verde S.O.S viaţa şi într-o stare de agitație și confuzie, am sunat, îndepărtându-mă de clinică.

„Alo? Spuneţi-mi, ce se întâmplă? „. Acestea sunt primele cuvinte ale voluntarului. Am izbucnit în lacrimi, am spus că făceam un demers pentru un avort și ea a întrebat imediat: ” Dar doriți acest copil?”. Eu, care până atunci nu știu ce am vrut să fac cu acest copil, i-am răspuns ferm: „da, da, da eu vreau, dar lumea îmi spune că va fi un dezastru, că nu trebuie să se nască !

Sunt singură și disperată, eu nu  știu ce să fac! ” Atunci voluntarul mi-a spus, „pleacă de acolo și du-te acasă: vei vedea că vom găsi o modalitate de a da naștere copilului tău. Tu acum întoarce-te acasă. În acel moment răspunsul pe care îl căutam de atâta timp a devenit clar: ştiam ce trebuie să fac şi nu mai eram singură.

În timp ce scriu aceste cuvinte, lacrimile îmi curg  și inima mea este plină de bucurie și recunoștință pentru acea voce, acea femeie care mi-a mângâiat cu cuvinte de speranță și caritate, într-o perioadă întunecată pentru sufletul meu şi inima mea.

Călătoria a fost lungă şi cu numeroase dificultăţi în timpul sarcinii. Cu toate astea, aceste obstacole m-au făcut să înțeleg marea puterea de viață, mărturia concretă a iubirii necondiționate a lui Dumnezeu față de mine şi faţă de fiica mea frumoasă, care locuieşte acum fericită cu mine.

Dacă nu aș fi strigat acel „da” la chemarea lui Dumnezeu, astăzi nu ar fi nimic din toate acestea. Nu sunt o mamă perfectă și nu cred că voi fi vreodată, dar cel mai important lucru este să știu că tot ce am făcut și ce voi face este motivat de o  iubire necondiționată: darul vieții nu mi-a fost dat întâmplător.

Multe mulţumiri tuturor operatorilor C.A.V și mișcarea pentru viață, care desfășoară o luptă pentru copiii care nu pot vorbi și nu se pot proteja.

Astăzi au trecut opt ani și viața mea s-a schimbat radical: acum, eu sunt un voluntar al Centrului pentru Ajutor pentru Viață. Am scris această mărturie să spun tuturor mamelor aflate în dificultate că nu sunt singure, că copilul tău este iubit mai presus de toate, de Dumnezeu, şi de mine! Acum știu ce să fac, am găsit ceea ce căutam, scopul existenței mele:” protecția vieții , de la concepție până la moartea naturală”, atâta timp cât am Viaţa.

sursa http://stiripentruviata.ro

pro