O schiţă de convorbire între doi fraţi gemeni nenăscuţi

Se spune că doi copilaşi în burta mamei vorbeau unul cu celălalt.
– Tu crezi în viaţa de după naştere?
– Desigur! După naştere trebuie să urmeze ceva… Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.
– Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?
– Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură…
– Ce ciudat! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical… Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranţă va fi ceva. Însă, probabil, ceva mai altfel decât ne-am obişnuit noi aici.
– Păi de acolo nu s-a întors nimeni. Odată cu naşterea, viaţa se termină, pur şi simplu. De altfel, viaţa nu este altceva decât o permanentă înghesuială, într-un întuneric profund.
– Eu nu ştiu exact cum va fi dacă ne vom naşte, dar desigur că o vom găsi pe MAMA, iar ea va avea grijă de noi.
– Pe mama? Tu crezi în mama? Şi după tine, unde ar putea ea să fie?
– Păi oriunde, în jurul nostru. Doar trăim în ea şi prin ea. Fără ea, nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am văzut nicicând, niciun fel de mamă, aşa că e evident că nu există!
– Dar, uneori, când suntem în linişte, o auzim cum cântă, simţim cum mângaie lumea din jurul nostru. Ştii, eu cred că viaţa adevărată ne aşteaptă abia de acum încolo!
Şi în viaţa de după naştere mulţi cred că nu există viaţă dincolo de moarte, dar ea există. Trupul este muritor, nu însă şi sufletul, care este suflare din suflarea lui Dumnezeu, fiind, deci, nemuritor. Viaţa de după moarte există şi este cea pe care omul şi-o câştigă, trăind pe pământ, prin gândurile, vorbele şi faptele sale bune sau rele, ca de altfel şi prin credinţa sau necredinţa sa în Dumnezeu; viaţă pe care fiecare şi-o va petrece în rai sau în…iad, după dreapta judecată a lui Dumnezeu.
sursa marturieathonita.ro

Prințul a blocat proiectul de lege adoptat de parlament privind extinderea accesului la avorturi, afirmând că legislația existentă corespunde mai...
La data de 30 octombrie 2025, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au dezbătut instituirea unei zile de rugăciune...
Părintele Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, a oferit un puternic cuvânt pro viață, dar a mărturisit și...
Documentul a fost adoptat la ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 27 decembrie 2023 (condica nr. 138). I....
În primul rând dacă persoana care a săvârşit acest grav păcat se simte vinovată, este deja un prim pas. Iar...
Educația sexuală este o mișcare socială al cărei scop este să-i facă pe copii deschiși la orice formă de exprimare...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău