O sută de Biblii oferite în dar pentru o sută de familii din or. Nisporeni
14:44, luni, 15 ianuarie, 2024 |
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și a ÎPS Arhiepiscop Petru de Ungheni și Nisporeni, în parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni, de Praznicul Nașterii Domnului au fost oferite în dar o sută de Biblii pentru o sută de familii creștine din comunitate.
Acțiunea a fost organizată de către parohul bisericii, prot. Petru Ciobanu, titular la Catedra de Istorie Bisericească Universală a Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, cu prilejul aniversării celor 10 ani de păstorire și activitate pastoral-misionară în această parohie, și a avut scopul de a promova cunoașterea Sfintei Scripturi.
Creștinii, impresionați profund de acest mare dar, au mulțumit părintelui pentru dragostea și grija părintească.
Cu acest prilej, părintele Petru a vorbit celor prezenți despre datoria morală şi de conştiinţă de a citi Sfânta Scriptură, subliniind rolul acesteia în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor.
Despre Biblie, Sfântul Ioan Hrisostom, unul dintre cei mai mari exegeţi, spune că nu este nimic în paginile ei care să nu fie spus cu scop, care să nu aibă ascuns mare folos; nimic nu este inutil, totul a fost dictat de către Duhul Sfânt.
În ceea ce priveşte eternitatea învăţăturilor din Sfânta Scriptură, acelaşi ierarh spune că mai lesne este să se stingă soarele decât să treacă cuvintele Domnului nostru.
Sfântul Ioan Gură de Aur evidenţiază că Sfânta Scriptură este de la Dumnezeu şi o numeşte adevăr capital, dogmă esenţială şi fundamentală pe care n-ar trebui s-o uite niciodată savanţii, interpreţii şi lingviştii.
Sectorul Sinodal Activitate Socială și Caritate, www.mitropolia.md